Ehee, cartea asta am citit-o într-un moment potrivit al vieții mele. S-a nimerit taman bine, că eram, la naiba, după o despărțire 😁 (acum râd, normal :D), iar Vulpeasca mi-a adus minunăția asta de “artă a conversației”. Eram la țară, într-un weekend, când m-am apucat de ea. Pe iarba înaltă, în aerul curat de primăvară, în flori micuțe de pe câmp, cu musculițe și gâze drept companie, am început povestea Sânzienei Hangan. 

Cartea săptămânii: Arta conversației

Cartea are mici scăpări, să zicem că plictisește uneori, iar autoarea nu-ți dă voie să o cunoști prea repede pe doamna doctor Hangan. 40 de ani, divorțată și cu doi copii. Cel mai important, îndrăgostită. Pare să aibă o viață anostă, însă nu e deloc așa. Sânziana este o femeie inteligentă și intransigentă, care își crește fetele frumos, cu principii (cu toate că una dintre ele este făcută ”din flori”, după ”one night stand”), oferindu-le, totodată, libertate de gândire și exprimare.

”Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire”.

Nu intru foarte mult în detalii. Vreau să mai spun doar un lucru. Sânziana este acel tip de femeie a zilelor noastre care, atunci când s-a simțit nefericită în căsnicie, a ales să plece. Este o femeie mândră, o femeie puternică, iar replicile ei sunt naturale, deloc forțate. Vorbește mult, ce-i drept, poate prea mult, poate fi ușor judecată pentru faptul că povestește despre toți bărbații din viața ei, dar o face decent. Cam ca mine, când scriam, în trecut, despre puținele și lungile amoruri din viața mea :D.

După cum știți, îmi plac citatele și aleg câteva în fiecare recenzie pe care o scriu. Cartea aceasta, însă, este toată un citat, ce conține o sumedenie de învățături, de la dragoste și ură până la credință și istorie.

”Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi decât vremea nu e nimic”.

”La început ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rândul oamenilor; pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti niciun sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru când începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea”.

”Gândeşte-te că defectele psihice zac numai în suflet. Îţi dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet şchiop sau chior sau amândouă la un loc, sau câte vrei?”

”Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?”

”De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor”.