În urmă cu ceva ani, când am citit eu cartea asta, întâmplarea făcea ca tocmai să se termine o dragoste din viața mea. Dragostea mea nu durase trei ani, ci cam pe jumate. Oamenii, în general, preferă să aibă relații longevive, iar asta mai ales de teama suferinței. Eu cred, însă, că suferința te face puternic. Te face să redevii om. Și ai nevoie de un timp anume de singurătate pentru ca mai apoi să compensezi alături de persoana dragă, acel suflet-pereche pe care îl au toți în viața asta, dar pe care, poate, nu îl întâlnesc niciodată. Timpul în sine este irelevant. Poți trăi cea mai frumoasă poveste de iubire într-un an… și jumătate eventual :). Dar să povestesc despre ce e-n carte mai bine :). 

”Nimeni nu vrea singurătatea pentru că ea îţi lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist”.

Am amânat mult timp recenzia ei. Voiam să văd întâi piesa de teatru pusă în scenă de Chris Simion, dar cum n-am apucat să fac asta și pentru că am zărit cartea în bibliotecă, am zis să mă apuc să pun rapid pe ”hârtie”. Îmi amintesc că la început am fost tentată să nu-i dau nicio șansă, pentru că fontul e mediu, distanța prea mare între rânduri, scris ”aerisit”, și mă gândeam că a fost scrisă așa… ca să fie vândută bine. Și s-a vândut incredibil de bine. Titlul te face să o cumperi. Pot spune că este cea mai ușoară carte pe care am citit-o vreodată. O să scriu foarte puțin și am să redau mai mult pasaje de la Beigbeder. Asta e, omul le-a zis bine. Iar mie îmi plac foarte mult citatele și le pun (aproape) întotdeauna cu sursă. Îmi displac aceia care culeg citate de pe net și le pun la status pe Facebook, iar apoi par, peste noapte, vezi dom’le, mari inteligenți. Mai ușor, mon cher sau ma cherie. Nu te da altceva decât ești :).

”Generaţia noastră este prea superficială pentru a fi căsătorită. Oamenii se căsătoresc aşa cum se duc la MacDo. După care zapează. Cum aţi vrea să rămână toată viaţa cu aceeaşi persoană, în societatea zappingului generalizat? În epoca în care starurile, oamenii politici, artele, sexele, religiile n-au fost niciodată mai interschimbabile? De ce ar fi cruţat sentimentul dragostei de schizofrenia generală?”

În roman, găsești răspunsuri care te pot ajuta cu privire la durabilitatea relațiilor, îți poți clarifica anumite concepte și, desigur, ai putea să prețuiești ce ai. Autorul îți poate părea un misogin și un cinic fără pereche în anumite fraze. Și chiar este. Însă toate cuvintele lui fac parte din realitate, toată cartea reprezintă un mănunchi de citate. Un bărbat în vârstă de 30 de ani ne povestește despre plictisul lui în căsnicia care se sfârșește după… ați ghicit, fix trei ani. Nu așa se întâmplă cu divorțurile din ultimii ani? Majoritatea relațiilor sfârșesc după primii trei, maxim cinci ani de căsnicie. Însă chiar și el constată, la finalul cărții, că dragostea nu durează trei ani. ”Dragostea durează atât cât trebuie să dureze”.

Am învăţat, mai ales, că pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit. Făra ucenicia durerii, fericirea nu este solidă. Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat pe munţi şi nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care-ţi cade mură-n gură. (…) Trebuie să ştii cine eşti şi pe cine iubeşti. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată. Sper că titlul mincinos al acestei cărţi nu v-a exasperat din cale-afară: bineînţeles că dragostea nu durează trei ani. Sunt fericit că m-am înşelat (…) Mâine se vor împlini trei ani de când trăiesc cu Alice”.

Pe scurt, povestea: Marc este căsătorit cu Anne și, după ce amândoi ajung la concluzia că nu mai merge, decid să pună punct. Pasiune – tandrețe – plictiseală. Așa definește el căsnicia, care se încheie și pentru că viitoarea fostă găsește o poză cu o altă femeie. Căci da, tânărul nostru, intrat într-o crâncenă monotonie, simte nevoia să guste ceva nou. Așa că se îndrăgostește de Alice, căsătorită la rândul ei. El divorțează, ea nu.

”Săptămâna asta a avut loc sfârșitul lumii. Alice m-a sunat să-mă spună că pleacă în vacanță cu Antoine și că vor încerca să lipească cioburile (…). S-a terminat. S.A.T.E.R.M.I.N.A.T. Este de necrezut că pot scrie aceste zece litere cu atâta ușurință, când, de fapt, sunt incapabil să le accept. Uneori, mi se întâmplă să am crize de megalomanie. Dacă ea nu mă vrea, mă autoconving eu, atunci n-o mai iubesc. Tâmpita asta nu este la înălțimea mea? Cu atât mai rău pentru ea!. Dar aceste tresăriri de orgoliu nu durează mult, pentru că n-am un instinct de supraviețuire atât de dezvoltat”.

După ce trăiesc o dragoste nebună, plină de aventuri și declarații, Marc reușește să o convingă să divorțeze. De acum, sunt liberi să-și trăiască povestea de iubire. Alice este mult mai stabilă decât el din punct de vedere emoțional, mai echilibrată, iar naturalețea ei, lecțiile de viață pe care i le dă în repetate rânduri, asta face ca relația acestora să treacă pragul celor trei ani. Întotdeauna am considerat că femeia este cea care trebuie să mențină viu interesul bărbatului. Sigur că și el trebuie să depună niște eforturi, pentru că relațiile ”muncite” sunt mai durabile, însă tot cred că femeia are AS-ul :).

”Descopăr că, pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie că în fiecare din noi să existe o părticică de insesizabil. Trebuie să refuzi platitudinea, ceea ce nu înseamnă să născocești tresăriri artificiale și cretine, ci să știi să fii uimit în fața miracolului fiecărei zile. Să fii generos și simplu. Ești îndrăgostit în ziua în care pui pastă de dinți pe o altă periuță decât a ta”.

”Nu poți dori ceea ce ai, e împotriva naturii. De aia căsniciile frumoase sunt făcute țăndări de orice necunoscută care se  înființează”.

”Dacă nevasta e pe cale să-ți devină prietenă, e timpul să-i propui unei prietene să-ți devină nevastă” (iooi, cât de tare e asta, nu? :D).

”Ce e mai rău, să faci dragoste fără să iubeşti sau să iubeşti fără să faci dragoste?” (asta e și mai și :D).

”Dacă vrei să dureze, cred că trebuie să te obișnuiești cu gândul că o să te plictisești ca la carte. Trebuie să-ți găsești persoana cu care ai chef să-ți împarți lehamitea. De vreme ce pasiunea eternă nu există, măcar să căutăm o plictiseală agreabilă”.

”Omul singur redevine preistoric: după câteva zile nu se mai rade, nu se mai spală, mormăie. Pentru ca ființa umană să ajungă la civilizație, a fost nevoie de milioane de ani, în timp ce întoarcerea la Neanderthal îi ia mai puțin de o săptămână”.

Eu n-am văzut filmul, încă aștept piesa de teatru. Vă las vouă trailerul :).

https://www.youtube.com/watch?v=-tyLVpPVePo

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Din nou Chris Simion, fenomenala femeia si faptul ca ma tot „lovesc” de ea. Nu am citit cartea, pentru ca am contrazis din start titlul. :-)) Dar imi place recenzia ta si citatele mi se par foarte inspirate. Voi pune cartea pe lista mea, care nu pare sa se termine vreodata! :-))

    • Ai vazut piesa “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”? Sau ai citit artea? Tot de la ea :). E pe lista mea, inca n-am apucat. Apropo de lista, si a mea pare interminabila :))))

  2. O am pe lista! :-)) Am citit, in schimb, „In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine”, am si scris despre ea pe blog, dar formularul tau de comentarii nu imi permite sa pun linkul cu copy/ paste. :-)) Apoi am descoperit ca piesa „Oscar si tanti Roz”, dupa cartea cu acelasi nume si cu Oana Pellea in distributie, pe care imi tot doresc sa o vad jucand, e regizata de aceeasi Chris Simion. 😀

    • De aceea am amanat recenzia cartii, pentru ca tot incerc sa prind piesa. De mai bine de trei ani caut bilet. Se joaca doar la Bulandra si se vand foarte repede biletele. Nu am prins niciodata. Eu il ador pe Marius Manole, am facut cu el cateva cursuri de actorie in urma cu ceva ani .

LĂSAȚI UN MESAJ