Plânsul lui Nietzsche
Plânsul lui Nietzsche

„Plânsul lui Nietzsche” este o carte pe care am am terminat-o de citat zilele trecute și la care încă mă gândesc.

Nietzsche nu e foarte plăcut și suportat de multă lume, iar vorbele lui le digeri doar dacă nu stai să le analizezi în profunzime. Mi-a displăcut întotdeauna pentru filozofia lui în care spune că “Dumnezeu e mort”, însă, după acest roman al lui Irvin D. Yalom, mi-am notat două dintre cărțile scrise de acest mare filozof, Friedrich Nietzsche (“Omenesc, prea omenesc” și “Știința voioasă”). Probabil că le va veni și lor rândul cândva. Momentan, am alte cărți importante pe listă. Dar pe Nietzsche trebuie să ajung să-l citesc. Chiar a fost unul dintre cei mai mari filozofi ai Germaniei. Cartea de mai sus, din titlu, o susține din plin. Ușor sclerozat aș spune, după tot ce am mai citit despre el, dar asta nu-l face mai puțin filozof :).

Irvin D. Yalom, autorul acestui bestseller, este, inainte de a fi scriitor, un reputat psihoterapeut, ba chiar si profesor de psihiatrie la Universitatea Stanford. Urmează să citesc și cealaltă carte a lui, foarte cunoscută de altfel, “Minciuni pe canapea”, expresie pe care o folosește pentru pacienții săi pentru a scoate în evidență faptul că aceștia se mint pe ei înșiși atunci când sunt pe canapeaua din biroul psihoterapeutului.

Prof. Nietzsche: ”Visez la o dragoste în care doi oameni să împărtășească pasiunea de a căuta împreună un adevăr mai înalt. Poate că n-ar trebui să o numesc dragoste. Poate că adevăratul ei nume este prietenie”.

Romanul m-a atras de la început. Personajul feminin Lou Salome vine la cel mai mare medic psihanalist de la momentul respectiv, Josef Breuer, personaje care au existat și în realitate (îl avem și pe Sigmund Freud aici). Folosindu-se de farmecele ei, îl convinge pe dr. Breuer să îl trateze pe Friedrich Nietzsche de migrene, profesorul secolului al XIX-lea, despre care tânăra susține că va deveni cel mai mare filozof. Însă profesorul nostru este extrem de mândru, nu acceptă în ruptul capului să fie tratat și să-și accepte boala. Observ că îmi este greu să fac recenzia acestei cărți, așa că mă voi ocupa să scriu doar citatele. Cele două personaje principale, dr. Breuer și prof. Nietzsche, sunt construite în oglindă și toate întâlnirile lor din carte (care ar fi putut avea loc și în realitate, dacă…, dar asta vedeți la finalul romanului) au constituit piatra de temelie a psihoterapiei. Iar pe parcurs ce citești acest roman nu poți să nu te întrebi, la fel ca dr. Breuer, dacă Nietzsche suferă de o inteligență dementă sau de o demență inteligentă. Citatele sunt multe, dar întreaga carte este un mănunchi de citate. Sper să vă convingă să o citiți :):

Citate din „Plânsul lui Nietzsche”

Dr. Breuer: ”Unele dintre declarațiile lui păreau de-a dreptul ridicole – o afirmație prostească, de exemplu, că tații și fii au întotdeauna mai multe în comun decât mamele și fiicele. Dar multe dintre aforisme îl îndemnau să-și pună întrebări: Care este semnul eliberării? Să nu-ți mai fie rușine în fața ta!”

”Toate astea erau mistere acum 20 de ani. Știința înaintează încet, dar în fiecare an mai înfrângem o boală”.

Dr. Breuer: ”Incredibil! Să spui că speranța e cel mai mare rău! Că Dumnezeu a murit! Că adevărul e o greșeală fără de care nu putem trăi!”

Dr. Breuer – Lou Salomé:

-După cum văd, vă place să faceți totul singură. Nu-i privează asta pe bărbați de plăcerea de a vă servi.

Știm amândoi că unele servicii aduse de bărbați nu sunt neapărat benefice pentru sănătatea femeilor.

Viitorul dumneavoastră soț va trebui să se antreneze foarte serios pentru asta. Obiceiurile căpătate într-o viață sunt greu de schimbat. 

Căsătorie? Nu, nu-i de mine. V-am spus. Sau poate o căsătorie parțială – poate asta mi-ar conveni, dar nu ceva care să mă lege mai mult”.

Prof. Nietzsche: ”-Ah, dar între noi există o deosebire importantă. Eu nu pretind că filozofez pentru dumneavoastră, în timp ce dvs, dle doctor, continuați să pretindeți că motivația dvs este să-mi fiți de folos mie, să alinați durerea mea. Astfel de pretenții n-au nimic de-a face cu motivația umană. Ele fac dintr-o mentalitate de sclav proiectată cu măiestrie propaganda preoțească. Disecați-vă motivele mai adânc! Veți descoperi că nimeni nu a făcut vreodată ceva doar pentru ceilalți. Toate acțiunile sunt conduse de interesul personal, toate serviciile sunt servicii pentru sine, toată iubirea – iubirea de sine (…). Probabil vă gândiți la cei pe care-i iubiți. Săpați mai adânc și veți afla  că nu pe ei îi iubiți: ceea ce iubiți sunt senzațiile plăcute pe care o asemenea iubire le produce în dvs. Iubiți dorința, nu pe cei doriți”. 

Prof. Nietzsche: ”Eu nu pot vindeca disperarea, dle doctor. Eu o studiez. Disperarea este prețul pe care îl plătești pentru conștiința de sine. Studiați cu atenție viața și veți afla întotdeauna disperare. 

Prof. Nietzsche: (…) – Da, mai ales în ”Știința voioasă”. Acolo afirm că relațiile sexuale nu se desosebesc prin nimic de alte relații, căci și ele presupun o luptă tot pentru putere. Dorința sexuală este, la bază, dorința de a domina total trupul și mintea celuilalt”.

Dr. Breuer: ”Pentru ca eu să fiu captivat, femeia trebuie să aibă o anumită privire – o văd acum în minte – ochi strălucitori, larg deschiși, buze ce se închid într-un surâs afectuos”.

Dr. Breuer: ”Da, femeia frumoasă are mai multă putere dacă este dorită de alți bărbați. dar o astfel de femeie este prea periculoasă – m-ar frige.

(…) – Ah, cunosc această dilemă, spuse Nietzsche. femeia cea mai dorită este cea mai înspăimântătoare. Și, bineînțeles, nu din cauza a ceea ce este, ci din cauza imaginii noastre despre ea. Foarte trist!”

Dr. Breuer: ”Mă plâng de complicațiile vieții duble, ale vieții secrete. Cu toate acestea, o prețuiesc. Viața burgheză, de suprafață este pieritoare – e prea vizibilă, i se poate vedea prea clar sfârșitul și toate actele ce duc direct spre sfârșit. Sună nebunește, știu, dar viața dublă este o viață în plus. Conține promisiunea unei durate de viață prelungite. 

Prof. Nietzsche: ”Suntem îndrăgostiți mai mult de dorință decât de ființa dorită”.

Prof. Nietzsche: ”Cu mult timp în urmă, am aflat că e mai ușor să trăiești cu o reputațiie proastă decât cu o conștiință încărcată. În afară de asta, eu nu sunt lacom; eu nu scriu pentru gloată. Și știu să am răbdare. Poate că studenții mei nu s-au născut încă. Abia ziua de poimâine îmi aparține. Unii filozofi se nasc postum”.

Prof. Nietzsche: ”Ți-ai trăit viața? Sau te-ai lăsat trăit de ea? Ai ales-o? sau ea te-a ales pe tine? Ți-a plăcut sau ai regretat-o? Asta vreau să spun când te întreb dacă ți-ai consumat viața. Ai folosit-o până la capăt?”

Prof. Nietzsche: ”Căsătoria este sacră. Totuși, e mai bine să distrugi o căsnicie decât să te lași distrus de ea”.

Prof. Nietzsche: ”Astăzi am înțeles că profesorul cel mai bun este acela care învață de la elevul său”. 

Prof. Nietzsche: ”Pentru a avea o relație completă cu altcineva, trebuie să ai mai întâi o relație cu tine însuți. Dacă nu putem cuprinde propria noastră singurătate, îl vom folosi, pur și simplu, pe celălalt ca pe un scut împotriva izolării. Numai atunci când vei putea trăi ca vulturul – fără niciun public, de niciun fel – te vei putea îndrepta cu dragoste înspre altcineva; numai atunci poate să-ți pese de cursul existenței celuilalt”.

După acest roman al lui Yalom s-a făcut și un film. Nu am apucat să-l văd. Las trailerul aici, probabil voi viziona în weekend. Pare să fie destul de bun, după nota de pe imdb (7,7) și după ce am văzut mai jos.

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ