O carte de excepție: ”Cine mi-a luat cașcavalul?” Atenție: se citește foarte repede, apoi rămâi un pic cu gândul la ea. Și la viața ta.

În urmă cu un an, intervievam un vicepreședinte din cadrul companiei în care lucrez (interviu pe care l-am publicat intern, în compania respectivă, dar și pe site-ul meu, cu aprobarea intervievatului – AICI – Interviu Khalid Siddiqui – pentru cine dorește să recitească). Printre altele legate de viață și de carieră, l-am intrebat de cartea lui preferată și mi-a spus că ”Who moved my cheese?” rămâne pe primul loc în preferințele lui.

Titlul mi-a atras rapid atenția. Pentru câteva secunde, cât el încă vorbea, eu mă gândeam la “cașcaval” 😅. Mă rog, mi-am spus că într-o zi am să iau și eu cartea respectivă, să văd ce a fost atât de impresionant la ea. A trecut ceva vreme de atunci, am avut alte și alte cărți pe listă, dar iată că i-a venit rândul.

One of the best cărticele! Este mică (foarte mică), subțire și se citește în câteva ore (are 100 de pagini, cu scris măricel) – dacă stai de ea, probabil o termini în mai puțin de o oră. Ca să fiu sinceră, a fost puțin cam prea simplă pentru gusturile mele. Și nu pot spune că m-am obișnuit cu cărți grele. Ok, dacă este să compar cu romanele citite în ultimele dăți, ”Frații Karamazov” sau ”Plânsul lui Nietzsche”, cea de față nu are nicio treabă. Dar aceasta este altceva, despre altceva. Valoarea aceastei cărți stă, de fapt, în învățămintele pe care le trage fiecare din ea.

PS: Se spune că schimbă vieți ;).

„Orice parte din noi am alege să folosim, cu toţii avem ceva în comun: nevoia de a ne găsi drumul prin labirint şi de a obţine succesul, atunci când vine vremea schimbării“.

Multi au spus că această cărticică îți va schimba viața dupa ce o vei citi. Nu știu daca e așa. Singura schimbare pe care o poate aduce e că devii mai curajos, lași fricile deoparte. Or eu am făcut deja asta. Nu îndrăzneam să pornesc vlogul de teamă, de rușine, de frică, mai ales de… De ce vor zice ei. Acei oameni care nu mă vor plăcea. A trebuit să lucrez puțin la psihicul meu înainte de asta :). Acum, după ce am citit ”Cine mi-a luat cașcavalul?” s-a întărit partea aceea de curaj și de pozitivism pe care o aveam oricum.

”Frica pe care o lași să te conducă este mai rea decât situația în care te afli”.

M-am regăsit în multe propoziții din carte. De exemplu, obișnuiesc să râd de mine însămi când filmez. Rău. Am crize de râs. De fapt, nu știu dacă de mine neapărat. Când filmez cu Geta, râd cel mai mult :D.

”A înțeles că cea mai rapidă cale de schimbare este să râzi de propia prostie – pe care poți apoi să o elimini și să pornești rapid la drum”.

Subiectul cărții ”Cine mi-a luat cașcavalul”

Povestea este simplu prezentată. Avem patru personaje: doi șoricei – Mirosilă și Gonilă – și doi omuleți – Domnul Hohot și Domnul Iepure. Cu toții trăiesc într-un labirint și au aceeași hrană pe care o caută zilnic: cașcaval. La un moment dat, găsesc un depozit plin cu cașcaval, din care trăiesc bine-mersi. În timp ce șoriceii nu lasă niciodată adidașii de alergat din picioare, fiind pregătiți oricând să o ia din loc, omuleții devin comozi, consideră că li se cuvine să aibă cașcaval, fără a mai alerga după el, numai că, ce să vezi, vine ziua când cașcavalul se termină.

Cartea mă duce cu gândul la o veche cunoștință despre care am aflat  zilele trecute că a primit cinci ani. Cu executare. Pentru că… așa-i în politică. M-am gândit, de fapt, la aroganța succesului. Amicul acesta, președintele unui partid într-o vreme anume a pierdut nu doar funcția, căci și așa nu mai era importantă. I s-a pus sechestru pe absolut tot ce deținea, pe case, restaurante, pe tot. Dar mai ales și-a pierdut libertatea. Să fii sus, să ai atât de multe din punct de vedere material și profesional, dar și personal, pentru că avea o familie frumoasă, copii  – unul mic, altul adolescent, o soție cu o funcție extrem de importantă, dar care nu a reușit să facă nimic pentru a-l scăpa. Vedeți, simt părere de rău, deși mulți ar spune că și-a meritat soarta, că nu iese fum fără foc. Însă nici măcar nu i s-a dat dreptul să se apere. În fine, nu vreau să scriu mai mult decât este cazul. Doar mi-am amintit de omul ăsta în timp ce citeam. Pentru că niciodată nu trebuie să te culci pe o ureche crezând că nimic nu ți se poate întâmpla.

Revenind la cărticica noastră, ”cașcavalul” este tot ceea ce are un om nevoie. Pentru cineva poate însemna bani, pentru altcineva job, pentru alții iubire, sănătate, liniște sufletească. Cu toții avem cașcaval. Mai mult sau mai puțin.

Cele șapte idei de mai jos sintetizează ce au vrut autorii să spună în carte (Jhonson Spencer și Ken Blanchard):