“Ask any guy if sex is important in a relationship and the one who says no is lying. I just haven’t met that guy yet. When you meet him, let’s get him into the Smithsonian – he’s that special and rare” – Steve Harvey („Think like a man, act like a lady”)
N-ar fi o idee rea să aplici „the 90-day rule”, ca în „Think like a man”. Ca femeie, te gândești că nu e ok să te arunci din prima în patul lui. Oricât de mare ar fi atracția, mai bine te abții.
Dar are, oare, importanță? Poți să faci sex de la prima întâlnire sau după o lună și, în ambele situații, să nu te mai caute. La fel de bine cum este posibil să rămâneți împreună de atunci încolo.
Este binecunoscut faptul că, după ce ai avut primul contact intim, atracția nu mai este la fel de mare. E normal. În plus, dacă simți că nu e momentul, actul sexual ar putea fi foarte dezmăgitor. Pe de altă parte, abia după câteva contacte, te simți cu adevărat bine. Că orgasmul nu vine așa, la comandă :).
Dar hai să ajung din nou la mine, că n-are sens să vorbesc din basme :P. Am fost întotdeauna o femeie a principiilor. Și da, pentru mine nu e normal să fac sex de la prima întâlnire. Nici la a doua dacă aceasta are loc a doua zi. La urma urmei, mingea se află în terenul meu. Dacă mă văd cu el înseamnă că mi-a plăcut mai mult decât de altul/alții; un bărbat inteligent știe să vadă asta.
Nu mă voi întâlni niciodată cu un bărbat doar pentru sex. Nu e stilul meu, nu mă înnebunește într-atât de tare încât să fie prioritar. Și mă las dusă de val atunci când consider eu că merită.
Numai că trăim alte vremuri, într-un secol nebun, în care a avea răbdare nu e deloc ușor. Cu toate principiile mele, trebuie să recunosc că nu mai am răbdare ca la 20 de ani să-l duc cu zăhărelul și să vorbesc despre cai-verzi-pe-pereți ca să treacă trei săptămâni, că așa spun cercetătorii, gen. Îmi place să trăiesc clipa și să mă bucur de ea. Dacă a mai trecut și ceva timp de la ultima relație, hormonii mei o iau razna în prezența unui… corp masculin :))).
Daaar… mai e ceva. Există bărbați atât de disperați să ajungă în pat cu o femeie, mai ales dacă arată bine și pare intangibilă, încât ar face orice, chiar și să o scoată de 50 de ori în oraș până ajung unde și-au propus. Și, uite-așa, ajungi să-i cedezi după câteva săptămâni, gândindu-te: „Wow, ăsta da bărbat, m-a așteptat atât, sigur vrea o relație serioasă!”. Dăăă, sigur! Așa că, bine ziceau fetele alea în „Sex and the city” cu „the third date”.
Acord o mare importanță sexului într-o relație. Pentru asta e nevoie ca el să-mi cunoască trupul foarte bine. Cum am mai spus, totul se bazează pe comunicare și pe chimia aia care trebuie să existe între un bărbat și o femeie.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Daca nu e de prima data, atunci nu e bine :)) Hai, a doua oara, ca prima e rezervata tatonarilor :))
Ps: cred ca se intelege ca glumesc. Raspunsul meu e: depinde. Depinde ce vrei, pe cine ai in fata, de context. Sexul e important intr-o relatie (in cazul nostru, barbat-femeie), uneori chiar make it or break it. Mie nu-mi place treaba cu zaharelul. Cand e, e si gata. Daca vreau ceva serios pot sa astept, daca nu, si e cu zaharel si lingurita pe deasupra, atunci zic pa ca nu-mi place idee sa stau la mana cuiva (e o anume rautate in asta)
Daca vrei sa te distrezi, sa (te) explorezi, sa te simti bine poti sa o faci de prima data daca persoana pare interesanta. Daca vrei o relatie, poti sa mai astepti, sa simti persoana, sa-ti dai seama cine e si cum e si asa mai departe. Daca vrei numai sex nu te prea intereseaza chestiile astea (ci chimia sexuala, spontaneitatea, thrillul etc)
ODA SEXULUI FRUMOS
Povestea spune ca o fata, /
Cand e romantica din fire, /
Va deveni tot mai bogata /
Cu fiecare daruire… /
ETERNUL FEMININ
Avand paradoxalul har, /
Femeia-i raul necesar, /
Ce-ti lumineaza noptile, /
Intunecandu-ti zilele. /
@Tibi, si tu ai sedus si abandonat? sau ai vazut asta de pe margine? :)))
@John, numai „PS” n-a fost :))). Glumesc, ma bucur sa vad ca esti de aceeasi parere 🙂
@Aculin, thanks 🙂
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Hmm, cred ca sunt singura de alta parere pe aici, asa ca ma abtin. 😀
Tibi, ti-ai schimbat parerea? de ce ai sters comentariul?!?
Hai mai, Crengu, impartaseste cu noi. E normal sa avem opinii diferite 😉