Atât de puţin… Un bărbat nu are nevoie de prea multe informaţii pentru a mulţumi o femeie. În ceea ce mă priveşte, mă port atât de natural şi sunt atât de deschisă încât chiar nu are nevoie de ani lângă mine pentru a mă cunoaşte.
El nu trebuie decât să analizeze, să reţină, să înţeleagă, să intuiască. Şi apoi să pună în aplicare. Deşi sunt o fiinţă complicată prin natura mea, ştiu să apreciez şi să mă îndrăgostesc de lucrurile simple. Gesturi mărunte, dar cu o puternică încărcătură emoţională.
Atât de puţin pentru a fi fericită. Comunicare, afecţiune, înţelegere, pasiune, răbdare. Chiar şi în pat. Graba strică treaba ;).
Ştiu că sunt pe-aici câteva persoane care mă cunosc personal şi care m-ar contrazice vehement. Aş spune că nu m-au cunoscut niciodată cu adevărat. Sigur că tot ce am scris mai ţine şi de compatibilitatea dintre doi oameni. Poţi să-i dai unei femei Luna de pe cer, dacă nu există chimie… e în zadar. Iar dacă un bărbat vede că femeia lui este nefericită, zâmbetul îi apare foarte rar pe faţă, nu văd de ce nu-i dă drumul să-şi găsească fericirea în altă parte. Dragoste cu forţa nu se poate.
Da ce trebui sa o lase el sa plece?poate pleca și singurica numa ca vezi,unele dintre ele nu o fac din comoditate sau pentru ca „las’ ca merge și asa”..si mai au si copil cu burtosul..si se complac intr_n rahat de relație „pentru copil”
Și acum..cat de puțin trebuie sa oferi este direct proporțional cu cat de mult!:)
Niciodată nu o vei multumi..si nici ea pe tine..asa ca sa nu mai visam și sa traim ceea ce trebuie trait..simtit..iubit!
Cam atat!
Ai punctat bine, n-am argumente sa te contrazic. Sunt femeie si am facut parte din categoria celor care au zis „las’ ca merge și asa”. Si a mers. Un timp. Dar na, crestem, ne maturizam, invatam… 🙂 si luam deciziile potrivite pt noi, fara a mai face compromisul de a sta intr-o relatie ca „poate merge” ;).