Așa mă arde buza să spun o prostie – de fapt, ce credeți, am și spus-o! Noroc că aici scriu, și nu vorbesc, altfel mi-ar fi ieșit ceva acu’ pe gură. Să lăsăm asta. Mai bine pun o mică, umilă întrebare: nu vă doare capul când folosiți virgula în timp ce vorbiți? Nu mai bine vă pomeniți “că când” decât să auzim că aveți virgula în dotare și vă place așa tare încât o și rostiți? 

Vreți să evitați o cacofonie, însă formularea din titlu este cea mai urâtă, cea mai hidoasă, cea mai prost folosită vreodată. Din dorința de a evita asta, faceți o mare greșeală gramaticală. 

Virgula este un semn de punctuație

Așa cum există semn de exclamare sau de întrebare, la fel există și virgula. Cum ar fi să spunem:

Ți-este ție dor de mine oare semn de întrebare

Ți-am zis semn de exclamare

Uite două puncte dacă nu poți trece peste virgulă eu nu am nicio vină punct

Fără niciun sens, vedeți? Haideți să scriem acum și un exemplu cu mult-iubita noastră virgulă, folosită în încercarea de a evita cacofonia:

Mă enervează că merge ca virgulă calul.

De foarte prost gust, așa-i? Când poți “umple” cu o altă parte de vorbire. Sau poți achimba topica. Rămâne același înțeles, dar sub altă formă. 

Mă enervează că merge ca un cal.

Sau:

Mersul lui de cal mă enervează.

Ce este cacofonia?

Cacofonia nu are nicio treabă cu excrementele. Și nici nu devin cacofonii doar alipirile de genul “ca… c”. 

Despre cacofonie am mai scris AICI acum ceva timp. Spuneam că termenul este un neologism care s-a format din kakos (gr.) – urât, rău şi phone (gr) – sunet. Poteivit Dicționarului explicativ al Limbii Române, cacofonia este o suprapunere de sunete discordante, care duc la o lipsă de armonie. 

Cacofonii acceptate în limba română

De regulă, cacofoniile acceptate sunt cele de mai jos. Însă, așa cum spuneam în articolul trecut, uneori se întâmplă să folosești voit cacoconia. Iar eu nu mă dau cu capul de toți pereții că n-am putut evita o cacofonie :). 

• Biserica catolică
• Tactica cavalerească
• Ion Luca Caragiale
• Epoca capitalistă. 
• Banca Comercială.

Articolul Lecția de gramatică: “ca virgulă când” apare prima dată în Roxana B.

Într-adevăr, când avem vocativ folosim obligatoriu virgula. Însă eu nu vorbesc cu Dumnezeu și nu-I zic să mă ajute pe mine în expresia respectivă, care a devenit mai degrabă un automatism. Nu Îl invoc pe Dumnezeu în momentul în care zic asta. În “Doamne, ajută-mă!” sau “Doamne, ajută-l!” este imperios necesar să pui virgulă. Dar când ne referim la modul general să ajute bunul Dumnezeu (ho, ateilor, nu săriți!; așa vorbim noi, credincioșii ), e ca și cum am spune că El, Domnul, ajută, El să-i ajute, să ne ajute.

Același lucru și în cazul lui ”Doamne ferește”. Altceva ar fi dacă aș spune:

”Doamne, ferește-mă de bărbatul ce-mi spune…”. Se cere aici virgulă. Poate și un semn de exclamare (bine, depinde de ce vrei să te ferească ). Nu? 🙂

Ok, mă scuzați, știu că explicația nu e “științifică” și poate nici prea ajutătoare. Însă nu am idee cum să spun altfel. Eu nu consider utilă acea virgulă. Poate niște profesori de limba română ar ajuta aici. Pentru că limba română nu e după placul meu sau al altora și după cum mi se pare mie că sună.

PS: Pentru cine nu-mi este amic virtual, postarea a fost aceasta :

PPS: Articolul a fost scris anul trecut și descoperit zilele trecute în ciorne . 

Articolul Lecția de gramatică: “Doamne ajută” e cu virgulă sau fără? :) apare prima dată în Roxana B.

MII DE REDUCERI PE ELEFANT

Conform DEX, tonomat, împrumutat din limba germană, are un singur sens: aparat cu discuri muzicale care se schimbă automat prin introducerea unei fise, folosit mai ales la baruri și restaurante.

De asemenea, tot potrivit DEX, avem și cuvântul automat: (despre aparate, mașini etc.) – care este acționat printr-un dispozitiv mecanic.

Prin urmare, a cumpăra cafea de la tonomat este imposibil. Ar fi ca și cum aș lua miere de la vacă în loc de lapte. Mă rog, nu știu dacă e cel mai bun exemplu, dar nu mi-a venit altceva în minte acum :))).

Așa cum avem aparatul automat pentru sucuri fresh de portocale, de snacksuri, gumă de mestecat, sandwichuri sau orice altă gustare ori băutură, la fel avem automatul de cafea, cel pe care îl vedem în mai toate stațiile de metrou/autobuz sau la colț de stradă. O afacere profitabilă, de altfel.

CELE MAI BUNE OFERTE AZI LA LIBRIS

PS: În ceea ce privește termenul vendomat, acesta nu există în limba română (în DEX nici atât). El este o adaptare ”după ureche”, dacă-i putem spune așa, care vine de la englezescul vending machine. Și, cum nouă românilor ne plac la nebunie englezismele, n-a fost greu să preluăm un termen și să-l folosim în vorbirea de zi cu zi. Vezi AICI – despre englezisme.

În altă ordine de idei, sănătoasă, da’ nu prea, eu beau, din când în când, o cafea de la automat. Dac-aș avea un tonomat prin apropiere, aș alege și o muzică în timp ce m-aș uita cum curge espresso-ul în paharul cartonat :D.

Articolul Lecția de română: ”automat” sau ”tonomat”? apare prima dată în Roxana B.