Așa mă arde buza să spun o prostie – de fapt, ce credeți, am și spus-o! 😅 Noroc că aici scriu, și nu vorbesc, altfel mi-ar fi ieșit ceva acu’ pe gură. Să lăsăm asta. Mai bine pun o mică, umilă întrebare: nu vă doare capul când folosiți virgula în timp ce vorbiți? Nu mai bine vă pomeniți “că când” decât să auzim că aveți virgula în dotare și vă place așa tare încât o și rostiți?
Vreți să evitați o cacofonie, însă formularea din titlu este cea mai urâtă, cea mai hidoasă, cea mai prost folosită vreodată. Din dorința de a evita asta, faceți o mare greșeală gramaticală.
Virgula este un semn de punctuație
Așa cum există semn de exclamare sau de întrebare, la fel există și virgula. Cum ar fi să spunem:
Ți-este ție dor de mine oare semn de întrebare
Ți-am zis semn de exclamare
Uite două puncte dacă nu poți trece peste virgulă eu nu am nicio vină punct
Fără niciun sens, vedeți? Haideți să scriem acum și un exemplu cu mult-iubita noastră virgulă, folosită în încercarea de a evita cacofonia:
Mă enervează că merge ca virgulă calul.
De foarte prost gust, așa-i? Când poți “umple” cu o altă parte de vorbire. Sau poți achimba topica. Rămâne același înțeles, dar sub altă formă.
Mă enervează că merge ca un cal.
Sau:
Mersul lui de cal mă enervează.
Ce este cacofonia?
Cacofonia nu are nicio treabă cu excrementele. Și nici nu devin cacofonii doar alipirile de genul “ca… c”.
Despre cacofonie am mai scris AICI acum ceva timp. Spuneam că termenul este un neologism care s-a format din kakos (gr.) – urât, rău şi phone (gr) – sunet. Poteivit Dicționarului explicativ al Limbii Române, cacofonia este o suprapunere de sunete discordante, care duc la o lipsă de armonie.
Cacofonii acceptate în limba română
De regulă, cacofoniile acceptate sunt cele de mai jos. Însă, așa cum spuneam în articolul trecut, uneori se întâmplă să folosești voit cacoconia. Iar eu nu mă dau cu capul de toți pereții că n-am putut evita o cacofonie :).
- Biserica catolică
- Tactica cavalerească
- Ion Luca Caragiale
- Epoca capitalistă.
- Banca Comercială.