Replica vine din filmul „Everything, everything”, pe care l-am văzut weekendul trecut. Și m-a făcut să mă gândesc, pentru câteva momente, lucru care se întâmplă foarte rar, la trecutul meu. Cum ar fi să o luăm de la început?

Niciuna dintre poveștile de iubire pe care le-am trăit nu a avut un final fericit. Exclus strângeri de mâini, îmbrățișat și promisiunea unei prietenii pe vecie. Nici nu cred foarte mult în asta, de altfel. Însă toate acele povești de iubire au avut un început superb și m-am bucurat de atâtea clipe frumoase! Cu toate astea, când pun în balanță cu celelalte momente, care au fost triste și pline de frustrare, dezamăgire și tristețe, îmi dau seama că nu m-aș întoarce nici măcar o dată în urmă. Nu aș schimba nimic din ce am trăit.

Lumea ar spune că am lăsat iubirea să-mi scape printre degete. Nu-i așa. Eu nu am dat niciodată cu piciorul unei iubiri. Din contră, am trăit-o cu pasiune și nebunie, cu frică și cu extaz, cu durere și cu bucurie. Dar am pus punct atunci când am simțit că nu am pentru ce lupta, când am simțit că este doar o poveste ce intră la capitolul „experiențe” și că e momentul să se încheie. Nu am să fiu niciodată de acord cu persoanele care rămân în relații în care nu se mai simt împlinite și nici bine cu ele însele, la urma urmei. Vedeți că nu pomenesc nimic de fericire. Pentru că, în toată viața mea, am avut multe clipe de fericire, dar nu pot spune că este ceva veșnic, care să înceapă intr-un anume moment și care nu se mai sfârșește. Fericirea rămâne o stare, iar stările se schimbă.