“Nu da voie nimănui să-ţi spună că nu poţi să faci ceva. Dacă ai un vis, trebuie să-l protejezi… Dacă vrei ceva, încearcă să-l obţii. Punct.”

În urma filmului văzut seara trecută, “În căutarea fericirii” (regia Gabriele Muccino, iar în rolurile principale se regăsesc Will Smith şi fiul său), mi-am tot pus întrebarea asta: ce e fericirea?

Dacă ai locuinţă, apă şi mâncare, în opinia mea, asta ar trebui să constituie 60% din fericire.

Desigur, celălalt procent îl acord dragostei. Da, eu, cea mereu în căutarea iubirii. De ce? Pentru că, într-adevar, dragostea trece prin stomac. Trăim într-o societate în care nu poţi să-ţi asiguri liniştea decât cu ajutorul banilor. Totul e o luptă. Cum spuneam şi la inceput, vrei ceva, obţine-l. Salvarea nu va veni niciodată de la alţii.

Trebuie să existe, cumva, o balanţă între toate acestea. Nu poţi să aştepţi să te îmbogăţeşti, iar apoi să cauţi dragostea. Cum nici invers nu este prea uşor de digerat, să ai o persoană dragă alături şi să treceţi împreună prin aceleaşi greutăţi. Adică să „chiţăiţi” împreună de foame.

Cică dacă e iubire, e suficient. Aş vrea să văd şi eu acele cupluri super-fericite, chiar dacă o duc greu.

O meserie făcută cu pasiune, familie şi prieteni, credinţă în Dumnezeu, cred că sunt aspecte care ajută în căutarea fericirii. Până la urmă, fericirea este o stare. Nu o poţi cumpăra. Şi mai cred că poate veni în orice moment al vieţii.

Oare câţi dintre noi am întâlnit fericirea? Şi cât durează ea?

Eu am fost fericită prima dată când am luat nota 10 la română (cred că printr-a opta), după ce, cu o noapte în urmă, am visat asta. Apoi, m-am bucurat când am luat un examen, când m-am îndrăgostit, când am luat primul salariu, prima pereche de blugi şi tot aşa. Însă toate astea nu ţineau decât de momentul acela. Nu am fost fericită pentru multă vreme. Pentru că atunci când m-am îndrăgostit, a apărut şi suferinţa, atunci când am luat salariul, munceam foarte mult şi nu era ceea ce-mi plăcea…

Deci, cum întâlneşti fericirea?!