Acasă Carti Carti dezvoltare personala Ce are ea și nu am eu…?

Ce are ea și nu am eu…?

0
Ce are ea și nu am eu…?
The vintage women are chatting and secrets

Am pus de multe ori întrebarea de mai sus în diferite situații pe care le-am întâlnit în viața asta de om “bătrân”, la numai 28 de anișori, însă răspunsul nu l-am găsit niciodată sau cel puțin nu mi-a fost oferit pe tavă de cel chestionat. Poate am pus întrebarea aceasta părinților, când lăudau pe cei din jur; sau poate vreo amică, în momentul în care a preferat să își petreacă timpul cu altcineva și nu eram inclusă în ecuație; sau vreun fost iubit care îmi servea pe tavă că nu mai merge și că a cunoscut pe cineva; sau șefii când promovau alte persoane, deși poate eram 100% convinsă că eu eram “OMUL” pentru poziția respectivă. Deci răspunsul nu mi-a fost servit niciodată de alții și culmea, mai tarziu, răspundeam singură la toate aceste întrebări. Ai mei încercau să mă motiveze și au reușit; prietenii care îți sunt prieteni nu te uită; iubita/iubitul care merită să fie lângă tine va fi; altfel, vei realiza mai târziu că nu era ce aveai nevoie. În ceea ce priveşte joburile pierdute sau cele în care nu mi s-a permis ascendența profesională, acestea au deschis calea către altceva mult mai bun.

Uf, și acum să vină și prințesele cu bagheta plină de critici! Dragilor, pentru voi e okay dacă recunosc de acum că am frustrări și tristeți? Sper că da. Dacă nu, m-am obișnuit să vă scrieți părerile de “psihologici cibernetici”! :)))

Dar, fiind Săptămâna Patimilor, cred că e frumos să vorbim despre SUFLET și despre cea mai mare patimă omenească. Sigur, aceasta e părerea mea, nu trebuie să fie a tuturor. Așa că, dragii mei credincioși de orice religie :), cea mai mare patimă este CONFLICTUL  cu tine însuți.

Probabil că vă aşteptați ca “EA” din titlu să facă referire la o persoană de sex feminin pentru care altcineva a fost părăsit. Însă nu e aşa. “EA” reprezintă persoana cu care ne comparăm. Aceea care este minunată și care reușește în tot ceea ce își propune, care este mai frumoasă, mai inteligentă, mai interesantă, mai bine îmbrăcată, mai bogată sau cea care are poziție de management. Acea “EA” care poate fi o femeie sau, deopotrivă, un bărbat.

Toți avem temeri și mereu punem întrebarea dacă suntem capabili să avem o relație frumoasă, să creștem un copil sau dacă am avea calități, de exemplu, pentru a fi buni manageri.  Însă cel mai trist este faptul  că ne raportăm la alții, care poate au avut  mai multă susținere, care au avut mentori profesioniști încă de la vârste fragede sau poate, pur și simplu, oamenii au fost învățați de cei de lângă ei să facă ceea ce le face sufletul fericit.

Eu sunt de părere că, dacă nu riști, nu câștigi (acum nu zic să mergi la bancă să furi, că poate devii bogat și nu te pedepsește nimeni :D). Mă refer la oportunitățile pe care ni le pune în drum Cel de Sus și care de teamă că poate vom da greș, le pierdem, exact ca în vorba mămăiței mele “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă!”. Nu pot da un sfat, dar pot să dau exemplul meu: știu sigur că de ceea ce îți este frică nu scapi, și mai știu și că dacă nu încerci, mai târziu vei regreta.  Eu am trăit-o pe cea din urmă și sentimentul că ar fi putut fi bine nu îmi dă pace. Poate rezultatul ar fi fost același ca cel din prezent, dar se pare că nu voi afla niciodată, așa-i?

Și pentru că știința și horoscopul conving oamenii despre viitorul lor, îmi doresc să împărtășesc cu voi un studiu făcut, nu știu să zic de cine, pot numai să povestesc ce mi s-a povestit mie astăzi în pauza de țigară. Studiul consta în urmărirea a trei persoane pentru o perioadă de 20 de ani si a început prin a testa într-o cameră, pe rând, fiecare dintre cele trei persoane cu vârste de opt ani. În această cameră, pe o măsuță, se afla o bomboană. Subiecților li s-a spus că, dacă așteaptă zece minute, vor primi nu doar bomboana de pe masă, ci și o a doua bomboană. De menționat că în această cameră se afla și un automat cu bomboane, fără a fi nevoie să se plătească ceva pentru a lua bomboanele din acesta. Subiectul nr. 1 nu a așteptat  cele zece minute pentru a lua bomboana, cel de-al doilea a așteptat și, bineînțeles, a primit-o şi pe cea de-a doua, iar subiectul trei a privit în jur, a văzut automatul cu bomboane și a comentat: “Ce sens are să aștept, când pot avea acum câte bomboane vreau din automat?”. Aşadar, acesta din urmă a mâncat câte bomboane a dorit.

Rezultatul acestui studiu, după cei 20 de ani de urmărire a celor trei subiecți, este următorul:

  • Subiectul nr. 1 nu a realizat nimic, deoarece acesta nu avea răbdare să acorde atenție și timp pentru orice tip de implicare;
  • Subiectul nr. 3 era cel mai bine, atât din punct de vedere professional, cât și personal, întrucât acesta și-a lărgit orizontul și a profitat de ceea ce oferea mediul;
  • Subiectul nr. 2, pentru că a așteptat, avea momente în care era ok , dar numai până la un anumit punct, acela în care își făcea treaba și urma să fie răsplătit pentru ea; și aici se oprea tot succesul.

Morala mea: cred că toți oamenii sunt capabili să facă orice, dacă își analizează cu atenție opțiunile și sunt dispuși să vadă dincolo de ceea ce știu să facă până la un anumit moment. Niciodată nu este prea târziu să înveți și să te dezvolți, iar uneori riscul înseamnă rezultat pozitiv, care aduce beneficii faine la minte și la suflet. Toți ne putem autoseta și fiecare este capabil/ă să își facă upgrade-ul către cea mai performantă versiune a lui/ei.

Înviere plină de lumină în minte și în suflete!

Autor: Anonim :), căreia eu, Roxana B, îi mulţumesc pentru timpul pe care l-a dedicat scriind acest frumos articol ;).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!