Ce cred ceilalți despre tine este fix treaba lor, nu a ta. Nu ei îți trăiesc viața și nici nu sunt în copul tău. Tu îți ești stăpân. Tu iți controlezi viața, tu îți iei propriile decizii și tu suporți consecințele. Așa ar trebui să fie. Din păcate însă, ne interesează ce spun cei de lângă. Le place cum ne-am îmbrăcat? Vorbim bine? Ne comportăm cuviincios? Nu ar trebui. Mai ales atunci când devine o problemă pentru tine, cu ce ochi ești văzut în societate.

Rețeta sigură către nefericire este să îți pese de cum te văd ceilalți și ce gândesc despre tine. Am crescut la țară, la bunica, și auzeam deseori treaba asta: „nu te îmbraca așa, că se uită lumea urât” sau „îmbracă-te așa, că așa e frumos, așa trebuie!” Cine stabilește asta?

Bine, atunci, eram doar un copil și credeam că ce spune bunica este normal și așa trebuie să fie. Am crescut între timp și încă de prin perioda liceului, când mă învenina cu aceeași placă, încercam să o conving de faptul că lumea aia despre care tot vorbește ea, nu ne dă nici de mâncare, nu are nici grijă de noi când ne doare și nici nu suntem datori să ne justificăm în fața ei.

Lumea te judecă oricum ar fi, oricum te-ai îmbrăca, oricum te-ai purta. Mereu se va găsi ceva neporivit, ceva care să vină în neconcordanță cu moralitatea, cu buna creștere sau cu decența. Mulți nu înțeleg acest aspect și trăiesc, de ani buni, în slujba celorlalți, deși ei nu își dau seama.

„Nu îmi pun rochia asta că e prea scurtă și se uită lumea urât!” Serios? Așa, și? Dacă ți-ai pune una lungă, ar spune că ești pocăită, și tot așa…deci, despre ce vorbim? Și în ce măsură ne ajută părerile din extreior? Poate doar alor noștri. Dar și în cazul lor, doar așa, cât să iei în calcul un sfat venit din suflet, nu să-ți schimbi garderoba sau culoarea părului pentru că așa cred ei că îți stă mai bine.

Eu sunt ceea ce gândesc eu despre mine și nu ceea ce gândesc alții despre mine! Eu îmi trăiesc propria viață, nu pe a altora și sunt stăpână pe propriile decizii!