Acasă Carti Carti dezvoltare personala Cover story: Fiica „adoptată” a Bucureştiului

Cover story: Fiica „adoptată” a Bucureştiului

0
Cover story: Fiica „adoptată” a Bucureştiului

Aveam 18 ani. Îi împlinisem în vară, dar nu-i simțeam, pentru că viața de acasă era una frumoasă, lipsită de griji și plină de vise. Însă nu aș putea spune că erau unele mari sau extrem de bine conturate, poate pentru că naivitatea e specifică adolescenței. Dulcea și frumoasă naivitate de la început de drum, un nou drum care a venit cu pași repezi în toamna lui 2008. Dacă ar fi să rememorez ziua plecării de acasă spre marele oraș în căutarea nimicului (acum pot spune asta), ci doar a parcurgerii unei facultăți, prima imagine este una cu o mașină plină până peste cap de lucruri și alta cu chipurile celor dragi înlăcrimate ce rămăseseră pe marginea drumului… Oh, Doamne, unele amintiri nu scad în intensitate!

Povara unui oraș nou a fost repede simțită și de mine, însă,  cu toate că eram familiară cu orașul de când eram mică, nu l-am simțit niciodată al meu atunci. Astfel că plecam în fiecare weekend acasă și, uneori, îmi permiteam luxul de a sta doar doua-trei zile la cursuri, întorcându-mă în cuibul meu drag de la țară.

Nu pot să nu recunosc că am profitat de studenție, ieșind pe străzile celui ce avea să devină orașul gazdă pentru mulți ani, frecventând localuri care mai de care mai interesante și cunoscând oameni care mai de care mai diverși. A fost cea mai intensă perioadă din viața mea, libertatea și curiozitatea m-au făcut să încep să descopăr, pas cu pas, fiecare colțisor din acest oraș. Nu-mi amintesc să fi fost vreodată dornică de a avea o carieră în marele oraș sau să îmi doresc să realizez lucruri ieșite din comun în acea vreme… Luam timpul așa cum venea, pas cu pas și cred că mă bucurăm mai mult de fiecare zi.

Dar, inevitabil, vin și momente decisive în viață, cum a fost și cel din 2011 în care a trebuit să fac față unei intervenții chirurigicale deloc plăcute. După un an în care am muncit pentru lucrarea de licență, am ales să mă întorc acasă la terminarea facultății, patru ani trecuseră de la plecarea mea. Bucureștiul nu mai prezența un interes mare atât de mare pentru că începusem un master în care frecvența era una lejeră .  Nu știu dacă a fost cea mai bună decizie însă conjunctura momentului a dus la decizia de a părăsi orașul în care începeam să mă acomodez și pe care pesemne nu voiam să îl adopt încă… Poate nu era momentul :).

M-am pregătit însă următorii doi ani intens acasă :))). Am muncit o vreme într-un oraș surogat, trist și fără viață din apropierea casei mele ce m-a făcut să înțeleg că locul meu e în altă parte. Da, aici în București! Da, aici în zumzet și aglomerație,  printre puzderie de oameni,  în fugă după cumpărături, în plimbări pe Calea Victoriei și trasee în Herăstrău, la o limonadă în Acuarela sau un vin la Bruno, ori un karaoke, la naiba sunt atâtea ce ne oferă orașul asta oricât am l-am blama! Accept și traficul imposibil și neobrăzarea unora ce se cred stăpânii lumii, care au ajunși pe aici din diferite zone, sau nebunia care se creează cu diferite prilejuri. Continui să sper la mai multă civilizație, bunăvoință și mai multe zâmbete în jur, până atunci însă Bucureștiul îmi oferă motive de satisfacție și împlinire în propria-mi poveste.

Iar acum,  la final de scurtă poveste scrisă și început de un nou drum, îi mulțumesc orașului a cărui fiică am devenit oficial și-n acte! :).

Autor: Julie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!