Este atât de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te depărtezi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Să nu aşteptăm să ni se dea ceva înapoi, să nu aşteptăm să ni se recunoască efortul şi meritele, să ni se descopere geniile, să ni se înţeleagă iubirea. Trebuie să punem punct unor etape. Nu din orgoliu sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa noastră. Închide uşa, schimbă-ţi garderoba, fă curat în casă, ieşi cu prietenii, plimbă-te cu maşină. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!

Ok, dar cum? Cum să închizi uşa când tu te topeşti de dor? Când pe buzele tale este tot el, tot ea, când visele tale sunt inundate de voi doi împreună, de el sau de ea care te iubeşte, care te ţine în braţe şi care îţi promite că va fi lângă ţine necondiţionat până în ultima secundă? Da, ştiu visele nu au nici cea mai mică legătură cu realitatea… sau poate au şi nu ştim noi sau nu se dăm seama.

Timpul vindecă tot

Ştiu, trebuie să dăm timp timpului ca să îşi facă treaba, dar până şi-o face, tu eşti în iad, iar sufletul tău se chinuie şi te chinuie cât să simţi până în măduva oaselor. Cât să simţi şi să îţi doreşti că ai vrea să nu te mai trezeşti a doua zi decât dacă totul va fi terminat, dacă toată durerea s-a sfârşit, dacă dorul s-a risipit, dacă tu eşti din nou tu, acelaşi tu care erai înainte de a te fi îndrăgostit şi dacă eşti gata să o iei de la capăt cu capul sus, încrezător şi cu inima deschisă.

Doar aşa, dar asta este imposibil. Se spune că o mare iubire sfârşită are nevoie de cel puţin timpul similar cu durata relaţiei pentru a se încheia definitiv şi pentru ca protagoniştii să fie lepădaţi pe deplin de trecut. Eu aş zice chiar mai mult. Uneori, nici după un an sau doi, nu te simţi rupt complet, încă eşti cu gândul acolo, chiar dacă sufletul tău nu mai iubeşte sau nu o mai face cu aceeaşi forţă, încă simţi emoţie la întâlnire şi încă speri că, în viitor, soarta să fie mai bună cu voi şi să nu va mai joace feste.

Ba mai mult, va promiteţi asta. Va lăsaţi liberi, să mai gustaţi din viaţă, din frumuseţile ei şi să vă mai împiedicaţi de capcanele pe care le întinde, iar într-un final, să reveniţi de unde aţi plecat, în acelaşi braţe. Nici voi nu credeţi ce spuneţi, nici voi nu credeţi că se poate întâmplă întocmai. Dar, pentru că despărţirea să fie mai puţin dureroasă şi să aducă ceva speranţă în inimile voastre, recurgeţi la astfel de poveşti şi garanţii. Nu veţi mai fi aceiaşi, chiar dacă vă veţi întoarce, peste un timp. Timpul îşi face treaba cum trebuie, şi nu doar vindecă, ci şi transformă!