AcasăCartiCarti dezvoltare personalaDe ce subestimăm oamenii din jur? Despre mine: scris și croitorie :)

De ce subestimăm oamenii din jur? Despre mine: scris și croitorie :)

Published on

spot_img

Am întâlnit oameni pe care i-am supraestimat, niciodată oameni pe care să-i fi subestimat. Poate pentru că eu însămi am fost subestimată de prea multă lume. Sunt câteva persoane care și-au cerut scuze pentru că au făcut asta și îmi spun că am evoluat foarte mult în ultima perioadă, ajungând chiar să mă admire. Aceste vorbe nu mă încălzesc, recunosc, pentru că eu nu am nevoie de fani, iar cine nu poate fi lângă mine câmd sunt imbecilă și neștiutoare, cam greu să-și găsească locul după ce mai urc o treaptă pe scara vieții :).

Pe mine subestimările m-au dus mereu cu gândul la critică. Cine spune că sunt bune criticile, îi răspund doar atât: sunt bune dacă persoana respectivă are un grad înalt de stimă și de încredere în sine. Altfel, criticile acelea pot fi distructive. A-ți fi apreciate calitățile și abilitățile conduce la creșterea încrederii în propria persoană. Iar când faci o greșeală, contează enorm de mult forma și tonul sub care ți se atrage atenția.

Oamenii pe care îi supraapreciam, nu că o spun eu acum, ci viața mi-a demonstrat că o făceam greșit, dintr-o mare lipsă de încredere în mine și din subestimare a propriei persoane. Iar faptul că alții mă subestimau era doar efectul a ceea ce eu însămi credeam despre mine.

Oamenilor le place să eticheteze și să judece. Și o vor face întotdeauna. Eu am trecut prin asta, așa că sunt pregătită pentru orice va veni în viața mea. Tot ceea ce am ales eu să fac a fost dintr-o foarte mare și pură curiozitate de a mă descoperi pe mine și de a vedea dacă pot. Pasiune, mai mult sau mai puțin. De exemplu, anul trecut, pe vremea aceasta, croiam fuste din tulle, pliuri sau cloș. Am făcut câteva la comandă. Nu am stat niciodată să calculez câți bani îmi rămâneau după ce cumpăram materialul, după ce plăteam la atelierul în care am învățat să croiesc și după cele câteva ore de muncă la mașina de cusut. Mă gândeam pe atunci să croiesc cât mai multe fuste și rochii, cu care să merg în târguri de hand-made și să scot financiar efortul depus. Însă apoi m-am oprit puțin din asta. Croitoria se mănâncă pe pâine de la 12-13 ani. E dificil să faci o meserie de genul acesta… la 30 de ani. Din când în când, croiesc pentru mine și pentru persoanele care comandă un anume produs. Dar ca să faci din asta o meserie, păi… trebuie să te ocupi doar de asta. Iar eu nu mă văd stând închisă în casă, printre mașinile de cusut :).

Așa că am continuat ce știam cel mai bine să fac și ce învățasem din perioada lucrată în presă: să scriu. Întotdeauna, în primul rând, am făcut-o și o fac pentru mine, pentru plăcerea pe care mi-o iau din scris, indiferent de cine ce spune și ce critici îmi aduce. Mai apoi, pentru ceilalți.

Am un roman scris de mai bine de trei ani și abia acum am decis să dau drumul la treabă, după cum spun toți cei care mă sfătuiesc asta de atâta timp. Important era ca eu să găsesc nu doar curaj, ci echilibru în ceea ce fac. Desigur că mi-ar plăcea să fie bine primită de toată lumea, iar criticile să fie tot mai puține. Așa cum crește inima în mine când văd că o femeie poartă cu mândrie o fustă sau o rochie croită de mine, la fel de onorată aș fi și să văd că povestea pe care am scris-o va primi o șansă, fiind citită până la capăt și plăcută. Eu nu consider că o carte este scrisă bine sau scrisă prost, ci că absolut orice carte este pentru un anumit public. Dumnezeu a creat ceva extraordinar: Pământul. Iar pe pământ este loc pentru toată lumea :).

Dacă mi-e teamă? Oh, DA, și încă cum! Rareori îmi dau voie să visez la publicarea și lansarea romanului „Dragostea pe strada mea”. Dar nu renunț. Atunci când ai continuitate în ceva, în orice, îl vei face din ce în ce mai bine, uimindu-te pe tine însuți pentru frumusețea operei create. Am nevoie să public acest roman pentru a trece mai departe. La următorul roman.

Spuneam într-un alt articol că scrisul și croitul au ceva fantastic în comun: știi cum începi, dar nu știi niciodată cum termini. Așa cum o fustă simplă, din pliuri, se poate transforma apoi într-una cu o broderie gândită spre final, la fel și o poveste care începe într-un fel, se poate termina altfel decât te-ai fi așteptat. Se numește simplu și frumos: imaginație, creație și artă (nu e cazul meu aici, deoarece a face artă presupune ceva mai mult).

Dacă am de gând să devin scriitoare și să fie aceasta meseria mea? Nu. Nu simt asta în ceea ce privește scrisul. Probabil că voi continua să o fac ca pe o pasiune. E mai mare bucuria astfel :).

Ultimele Articole

Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa

Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa, dar și câte perechi,...

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Cum am petrecut în Tabăra de Lectură de la Sinaia

Încă o Tabără de Lectură specială am avut și la Sinaia, alături de alți...

Books and Wine: O seară de excepție, cu Florin Piersic Jr, Daniel Zărnescu și Marius Neagu

Cea de-a patra ediție a evenimentului Books and Wine, organizată cu succes de iCarte,...

More like this

Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa

Ce ochelari mi-am luat cu 3000 RON de la Lensa, dar și câte perechi,...

SINGLES PARTY: O noapte memorabilă în București

Singles Party, exact așa cum îi spune și numele, este o petrecere concepută pentru...

Cum am petrecut în Tabăra de Lectură de la Sinaia

Încă o Tabără de Lectură specială am avut și la Sinaia, alături de alți...
error: Content is protected !!