Pentru ceea ce îmi doresc să scriu în această seară, nu pot alege un titlu în limba română, căci nu ar mai da atât de bine pe „sticlă”. Glumesc! În acest moment, îmi vine în gând o vorbă a bunicii mele, femeie simplă, dar înțeleaptă în simplitatea ei: “Maică, după bărbați, tramvaie și servicii să nu alergi, că mereu vin altele!”.

Și cum orice zicală sau cugetare are adevărul ei, cred că la fel de bine există întâmplări sau persoane care distrug mitul din spatele acesteia. Cel puțin de această părere sunt eu. Da, poate vine alt tramvai, dar tramvaiul pe care l-ai pierdut era cel care te ajută să ajungi la timp la un interviu, iar jobul respectiv era tocmai cel pe care l-ai căutat toată viața și de care ești 100% convins/ă că te va face să te simți împlinit/ă. Iar cu bărbații, hmm, și aici este altă mâncare de pește, pentru că, sigur, urmează altul, dar dacă cel pe care îl pierzi, este tocmai cel pe care îl dorești tu?

Deși am obișnuit prin ceea ce scriu să creez oarecum o imagine de dură și răutăcioasă, în articolul din această seară îmi dezvălui latura sensibilă, deci țineți-vă bine!

Am spus, confirm și repet, sunt de acord că fizicul contează, cel puțin la primele întâlniri, însă, cred că pentru a păstra în amintire o persoană, fie că aceasta este femeie sau bărbat, este necesar de mult mai mult.

Cred că este nevoie de aceea persoană de sex opus, care să te facă să tremuri, numai la gândul că, poate, astăzi va trece pe lângă tine, să simți că transpiri, pentru simplul fapt că ți-a atins mâna preț de câteva secunde și, cu atât mai mult, sunt convinsă că cel/cea care îți dă senzația că tocmai te-a dezbrăcat în urma unei conversații este ACEL/ACEEA după care se merită să “alergăm”.

Cum nu totul se rezumă la sex, omul de care îmi voi aminti, deși nu a fost niciodată mai mult decât o admirație reciprocă, a fost omul cu care am discutat ore în șir, atât face to face, cât și online, și telefonic, genul acela de atracție cu care te trezești dimineața. Deși știi că nu va fi nimic pur fizic, ci numai la nivel intelectual și la nivelul acela de împărtășire de experiențe și întâmplări, abia aștepți să îi scrii “bună dimineața, vis urât!”, deși el/ea nu e visul urât, e visul ce a luat formă în carne și oase, omul cu care ai o relație, literatura o numește “platonică” :). Genul de tip/ă cu care nu mă puteam opri din a dezvălui anumite lucruri, fără a-mi fi teamă că voi fi judecată sau neînțeleasă, care îmi povestea întâmplări și triste, și amuzante, și ironice, care făcea glume pe seama mea și mi se păreau funny, pentru că erau reciproce și râdeam ore în șir despre ele, și, cel mai important, a fost omul căruia îi simțeam lipsa, dacă nu vorbeam o zi cu el.

Dacă am fost sau nu îndrăgostită, sau dacă mi-am dorit mai mult, sau dacă omul și-ar fi dorit mai mult, nu am să știu niciodată. Știu însă că e și el singur, și arată și bine, deci de singurătate completă, nu suferă, vă dați seama, dar în schimb, știu și eu, și știe și el, că arată atât de bine mental și fizic, că îi va fi greu să accepte orice femeie lângă el.

Într-o glumă comună, ne-am gândit că am putea înființa grupul “Anonimii singuratici”, unde să putem croșeta și să ne povestim istorisirile amuzante din tinerețe, împreună cu alți oameni care acum se îndreaptă către titlul de “fete batrane”!

Așa că, nu știu ce căutați voi, dar eu știu! Vreau ca partenerul meu să fie pe aceeași lungime de undă cu mine, vreau ca în casa noastră să fie veselie și relația noastră să fie una în care să ne putem spune atât bucuriile, cât și nelămuririle, fără ca unul să se supere, vreau să gătim împreună, să ne batem cu făină sau, pur și simplu, să ne jucăm pe playstation, în timp ce bem un pahar de vin și, cel mai important, brațele celuilalt să fie cel mai bun medicament pentru suferințe. Vreau ca ACASĂ să fie locul unde visurile noastre sunt susținute încă din faza incipientă…

Cer mult, așa-i? Stiu și eu asta, dar încă sunt tânără, mai am o șansă, în caz contrar, înființez “Anonimii singuratici” și tot mi-am găsit un scop în viață, nu?

Autor: Anonim