AcasăReteteAm făcut cea mai bună ciorbă de lobodă!

Am făcut cea mai bună ciorbă de lobodă!

Published on

spot_img

Pentru că am crescut ceva vreme la țară, printre oameni simpli, care munceau pe câmp și  în grădină, ador primăvara, când vine cu toate fructele și legumele ce-ți iau ochii. Așadar, făcând o plimbare cu draga mea „Karolina” (așa o cheamă pe bicicleta mea, achiziționată de curând, pe care am îndrăznit a o scoate afară din casă – de fapt, dacă ar avea viață, simțuri și trăiri, aș putea spune că ea a avut nevoie de ceva curaj pentru a ieși cu mine pe stradă, deoarece nu am mers niciodată cu bicicleta prin oraș, ci doar la țară), am trecut prin piață, de unde am luate diverse legume și fructe, carne de pui și un pic de carne de mici. Pentru că oricât de frumoase și îmbietoare sunt legumele, eu nu-mi pot vedea viața fără carne. Îmi place, mă satur și mă simt bine. 

Să revenim la ce am gătit azi. Nu vă spun despre mici și cartofi prăjiți, ci despre ciorba de lobodă care mi-a ieșit incredibil de bună. Au trecut ani buni de când nu mai făcusem și nici nu știam cum va ieși.

Ingrediente:

3 legături de lobodă

2 legături ceapă verde

un grăunte usturoi

un morcov și o țelină date pe răzătoare

borș

fidea

ou

leuștean

sare și piper

Am pus frunzele de lobodă sa se undească un pic, apoi am aruncat apa, iar loboda m-am apucat sa o tai mărunt, așa cum tocam urzicile pentru rățuște când erau mici :). Între timp, am călit ceapa cu usturoiul în puțin ulei de măsline peste care am pus apoi ulei de floarea soarelui (cu cât e mai grasă mâncarea, cu atât e mai bună). Ciorbele, în general, se pot face fără prăjeală, iar pentru cine are probleme cu stomacul nu recomand ce gătesc eu :). Am pus și țelina cu morcovul peste ceapă si am lăsat la foc mic, cu un capac deasupra, înăbușindu-se, după care am pus apă peste și am lăsat la fiert (apa era deja fiartă de „cana fierbătoare”).

Când legumele au fost aproape fierte, am pus loboda și am mai lăsat puțin pe foc. Am tocat o roșie și, împreună cu borșul, am pus-o peste ciorbă. La final, am bătut un ou, am pus fideaua (după ce am oprit ciorba) și leușteanul. Aproape că și uitasem că gătesc așa bine 😅.

PS: Culoarea aceasta a căpătat-o după ce am pus o linguriță de smântână ;).

„Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti” (Anthelme Brillat-Savarin)

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

Desertul preferat al lui Ludovic al XIV-lea: Portocale învelite în caramel

Curtea Regală a Franței a fost întotdeauna cunoscută în toată Europa pentru excese, îndeosebi...

“Desfrâu” culinar: Mâncare chinezească cu soia și ciuperci

Mi-am propus să mănânc cât mai multă soia. Toată săptămâna următoare îndeosebi. Nu am...

Ce mâncăm duminica? Cea mai bună rețetă cu spanac

Pe cât este de sănătos, pe atât de mult îmi displace spanacul. Cel puțin...
error: Content is protected !!