N-am rămas niciodată în relaţii bune cu foştii mei. Despărţirile s-au întâmplat în aşa fel încât eu am fost singura care a pus capăt relaţiilor pe care le-am avut. Aşa că totul se termina fără strâns de mâini, ci  cu ştergerea numărului de telefon. În ultima relaţie am încercat să fie altfel. Deşi tot eu am fost cea care a cerut cu încăpăţânare să ne despărţim, am primit şi confirmarea lui că „e mai bine aşa”.

De aceea, am dorit cu orice preţ ca după această despărţire să fie altfel. Am vrut să văd şi eu cum e să fii prieten cu un om pe care îl iu…, pardon, pe care l-ai iubit. Chiar îi admir pe cei care spun că au rămas prieteni foarte buni după ce s-au iubit câţiva ani. Îmi puneam mereu întrebarea: cum e posibil? Cum să pupi obrajii celui căruia îi sărutai buzele? Cum să stai cu el la o cafea fără să-l iei de mână? Cum să îi auzi vocea la telefon şi să nu ţi se facă dor? Cum să-i ceri să-ţi rămână alături când ştii că te iubeşte, iar sufletul tău plânge de dor? Cum…?

Şi azi am înţeles.

Este imperios necesar ca fiecare să fie cu altcineva. Nu ştiu dacă este corect pentru că nu te implici 100% în noua relaţie, dar atâta vreme cât poţi să treci peste, să te obişnuieşti cu actualul, fără a te juca cu sentimentele lui, bineînţeles, cred că e soluţia cea mai bună.

Şi nu, nu se poate ca fostul să-ţi devină cel mai bun prieten. Pentru asta există actualul, omul căruia i-ai dat o şansă. El trebuie să fie cel mai bun prieten pentru că cu el îţi împarţi zilele, nopţile, gândurile, bucuriile, supărările. Fostul deja aparţine trecutului. Şansa lui a fost cândva şi s-a dus…

Ca să te desparţi total trebuie să rupi orice legătură. Eu n-am nevoie de prieteni bărbaţi în viaţa mea. Am nevoie de iubire, de linişte, de atenţie.

Iar melodia de mai jos o ascult doar pentru că îmi place. Cândva mă regaseam. Acum e doar una dintre melodiile pe care le ascult cu drag, nu cu dragoste.