Când auzim cuvântul „forță” ne gândim automat la fenomenul de ridicare a unui obiect masiv, deci o persoană care are niște mușchi puternici. Ce înseamnă mușchi puternici? Înseamnă energie disponibilă pentru a fi consumată. Bun, am ajuns la energie. Ce este energia, de fapt?
Energiile sunt de foarte multe feluri și se întrețin cu combustibili. Eu am să pun în prim plan un subiect foarte puțin verbalizat, și anume, energia creierului, sau, puterea minții, așa cum se spune despre forța psihică prin care putem schimba „destine”.
Creierul ca un mușchi
Evident, creierul nu este alcătuit din țesut muscular, ci din țesut nervos și glial, însă această comparație redă foarte clar modul cum funcționează centrul nostru de integrare superioară. O persoană care își lucrează mușchii la sală și se antrenează intens poate depune un efort fizic mult mai mare decât una care nu își antrenează mușchii. Este fix la fel și cu mințile noastre, cu cât ni le antrenăm mai mult, citind, gândind, meditând, lucrând, cu atât vom ajunge să avem o forță intelectuală mai mare, pe care să o folosim la îndeplinirea lucrurilor de care avem nevoie.
Continuând comparația, dacă pentru a „face mușchi” avem nevoie să mâncăm sănătos și suficient cât să avem forță, pentru un creier antrenat să emită energii pozitive ai nevoie de glucoză și gânduri bune. Ce înseamnă asta? Înseamnă că tu ai, din naștere, o încărcătură energetică imensă, cu care poți face minuni, în sensul bun. Ei bine, și dacă poți să dai lucrurile peste cap cu puterea minții tale, de ce alegi să o faci într-un mod negativ?
Lucrurile materiale sunt atinse de energiile gândurilor
S-a făcut un experiment, în ceea ce privește cantitatea de influență a gândurilor noastre, pe fulgii de zăpadă. Iată cum: în timp ce apei i-a fost scăzută temperatura în vederea obținerii fulgilor de nea s-au spus cuvinte frumoase, pozitive, iar fulgii rezultați au fost niște minuni estetice. De cealaltă parte, prin același procedeu, s-au adresat cuvinte urâte iar fulgii rezultați au avut forme ciudate, departe de a fi frumoși.
Amintește-ți mereu, chiar și când nu ai avut o zi prea bună, să îți spui ție însuți că vei reuși, că poți, că mâine va fi mai bine. Impune-ți asta și nu accepta ca răul să te influențeze în vreun fel. Cât de des poți, scrie pe o agendă cuvinte pozitive pe care să le citești mereu când gândurile rele par să te agaseze. Lucrurile în viața ta se vor schimba, vei observa că toate vor merge mult mai bine și se va îmbunătăți percepția ta asupra lumii. Fii sinceră cu tine! Iubește-te, pentru că ești frumoasă!