Luna februarie se anunță a fi una cu o încărcătură emoțională semnificativă, semn clar că ne-ar prinde bine câteva cărți care să ne îndrume, să ne ofere câteva repere prin care să găsim inspirația de a face alegerile potrivite pentru noi.
Iată, așadar, propunerile de lectură, în funcție de zodia ta.
Berbec
- Cu toate că astrologii nu prevestesc o lună prea fericită pentru tine, acest lucru ar putea fi o oportunitate să te refugiezi în lectură. Sunt mari șanse ca astfel să faci demersuri în a-ți schimba modul de viață și a recurge la niște practici de trai sănătoase. Simți nevoia de a face modificări în rutina și viața personală, iar cărțile alese potrivit te pot ajuta să ieși din zona ta de comfort și să treci la acțiune. Așadar, în această lună de februarie, fiindcă ai nevoie de motivație și idei pentru un plan de viitor, ar fi indicat să vezi ce are de spus James Clear în „Atomic Habits. O cale usoara si eficienta de a-ți forma obiceiuri bune și a scăpa de cele proaste”, iar dacă simți nevoia să evadezi în acțiunea unui roman, „Toata lumina pe care nu o putem vedea” scris de Anthony Doerr va fi tocmai ce ai nevoie.
Taur
- Astrele te sfătuiesc în această lună să comunici mai mult și să îi lași și pe ceilalți să afle ceea ce simți. Ești încercat de sentimente de furie și ai tendința să te închizi în tine. Bine-ar fi să exersezi răbdarea și să îți exprimi nemulțumirile cât mai precis. Pentru acest lucru, însă, abilitățile tale de comunicare vor fi nevoite să își întreacă limitele. Ca să le antrenezi, propun să arunci un ochi pe îndrumările autorilor Jacques Salome și Sylvie Galland din cartea „Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”, iar în pauze, te poți cufunda în povestea lui Radu Vancu din romanul „Transparență”.
Gemeni
- Tu ai nevoie luna aceasta să fii egoist. Mintea ta este ocupată de lucruri din trecut ce îți consumă timp și energie. Astrele te sfătuiesc să renunți la bagajul emoțional care te ține în loc și să abordezi o atitudine centrată pe sine. Lectura este un pas în această direcție, așa că îți propun să răsfoiești romanul Corinei Ozon, „Până când mă voi vindeca de tine” sau să te lași inspirat de filozoful englez Bertrand Russell și a lui capodoperă „În căutarea fericirii”. De asemenea, dă-i voie lui Eckhart Tolle să te convingă de „Puterea prezentului”.
Rac
- În această lună prietenia este pentru tine pe primul loc. Simți nevoia să comunici verbal și să petreci cât mai mult timp cu cei apropiați. Este de înțeles faptul că îți consolidezi relațiile de prietenie și te bucuri de compania celor din jur, iar timpul pentru lectură este unul limitat. Nimic în neregulă cu asta! Totuși, printre picături, dacă te simți solitar, îți recomand romanul popular „Șoareci și oameni” al lui John Steinbeck sau „Aleea cu licurici” de Kristin Hannah, pentru a-ți menține starea de bine.
Leu
- Luna aceasta sentimentele tale depășesc cotele normale. Ești predispus la a simți mai mult decât îți este benefic și cel mai probabil o să ai nevoie de o analiză riguroasă a investițiilor tale emoționale. Totodată îți este recomandat să dozezi afecțiunea pe care simți să o exteriorizezi deoarece partenerul și-ar putea crea impresii eronate despre tine. Drept urmare, poți apela cu încredere la învățămintele psihoterapeutei Esther Perel pe care le vei găsi în „Inteligența erotică” sau poate Ioana Chicet-Macoveiciuc îți va povesti cum se simte „Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni”.
Fecioară
- În luna februarie amplifici ideea de perfecțiune. Tinzi să ceri acest lucru de la toți ce te înconjoară, dar mai ales de la tine. Ai tendința să idealizezi un moment din viața ta și să îți neglijezi îndatoririle față de tine în prezent. La fel ca și atunci când citești o carte, ai nevoie să te relaxezi și să lași lucrurile să-și urmeze cursul pentru ca în final să te poți bucura de rezultate. Nu uita că partea interesantă se bazează pe intrigă și pe desfășurarea acțiunii. După acest principiu, sunt multe recomandări pentru tine, dar le-am ales pe cele perfecte: Mircea Cărtărescu, „Melancolia”, Alex Michaelides „Pacienta tăcută” și „Inteligența socială” de Daniel Goleman.
Balanță
- Ar fi mai bine pentru tine să îți muți atenția de la viața sentimentală pe orice altceva în această lună. Ești tentat să-ți consumi toată energia și gândurile focusându-te pe latura ta emoțională, ajungând astfel să neglijezi celelalte aspecte din viața ta. Așadar, ca inspirație în a te redescoperi, ar fi de ajutor Clarissa Pinkola Estes cu „Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice” și, de asemenea, Colleen Hoover, autoare a romanului „Totul se termină cu noi”.
Scorpion
- În luna lui februarie indicat ar fi să ai grijă de sănătatea ta și să îți vizitezi doctorul. Drept urmare, cred ca orice carte de nutriție ce-ți pică la mână ar fi de preferat să o răsfoiești. Cel mai probabil și programul tău de odihnă necesită câteva ajustări. Te poți relaxa liniștit cu lecturi precum „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway sau „Străinul” de Albert Camus, iar pentru o înțelegere a modului în care funcționezi, poți apela la Daniel Kahneman ce îți va explica totul în cartea sa ”Gândire rapidă, gândire lentă”.
Săgetător
- Faptul că în această lună aspiri la fericirea supremă îți răpește șansa de a te bucura de ceea ce ai în prezent. Ești mult prea preocupat de planurile de viitor care îți creează un ambient pesimist și nerealist. Având în vedere dorința și ambiția cu care ești hotărât să construiești calea perfectă spre succes, am ales pentru tine cartea lui Malcolm Gladwell, „Excepționalii – Povestea succesului” ce îți va divulga secretul celor ce au reușit să se afirme. De asemenea, să nu te ferești de George Saunders și a lui carte „Lincoln între vieți” pentru că s-ar putea să-ți fie izvor de inspirație!
Capricorn
- Februarie te surprinde cam nesigur de propriile calități și ai tendința să fii anxios și nesigur de ceea ce-ți dorești. Important este să faci lucrurile pas cu pas și să îți aloci timp atunci când te pregătești pentru următoarea mișcare. Fii răbdător cu tine și cu ceea ce ți se întâmplă pentru că astfel vei căpăta un mental puternic. Așadar, află de la Jeff Keller cum „Atitudinea este totul”, ca mai apoi să te delectezi cu „Frumoasele adormite”, o colaborare tată-fiu dintre Stephen King și Owen King.
Vărsător
- Cel puțin în această lună ești sfătuit să lași deoparte tehnologia și să îți îndrepți atenția spre timpul petrecut cu tine, fără a fi întrerupt de mesaje, notificări sau video-uri inutile. Încearcă să investești timpul în activități ce te împlinesc și dau sens modului în care îți dorești să trăiești. Jordan B. Peterson îți poate oferi „12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru” prin care să găsești metode de a-ți ordona activitățile astfel încât să te bucuri de rezultat, dar și de desfășurarea lor. Pe listă poți adăuga, desigur, și cititul romanului de Delia Owens, „Acolo unde cântă racii”. Este o investiție de timp care sigur merită!
Pești
- Luna aceasta îți pare greu a te apuca de orice activitate. Te simți fără energie, copleșit de rutină și de programul de muncă. Poți să îți depășești această barieră mentală începând să practici activități recreative, precum sportul sau cititul. Ca să ai un impuls, recomand să citești cartea „Mindset” de Carol S. Dweck, care încă din titlu îți inspiră faptul că îți poate fi de folos, iar dacă nu, „Unul dintre noi minte” – de Karen M. McManus.
Cert este că indiferent de zodia noastră sau de luna în care ne aflăm, cărțile sunt cu adevărat un loc în care putem găsi idei ce sunt capabile să ne schimbe percepția și dispoziția, important este ca noi să le acordăm timp și încredere.
Cartile alea recomandate la zodia mea, sagetator, nu le voi citi niciodata. Nici din greseala.