Acasă Blog În Lan: O oază de relaxare în Tuzla, cu mare de Maldive

În Lan: O oază de relaxare în Tuzla, cu mare de Maldive

0
În Lan: O oază de relaxare în Tuzla, cu mare de Maldive

Situată la doar 600 de metri de plaja Tuzla, locația În Lan este un refugiu modern și confortabil pentru cei care doresc să evadeze în natură, fără a face compromisuri în ceea ce privește confortul. Iar marea, ei bine, nu degeaba i se duce vestea că poate fi comparată cu ce vedem prin Maldive:).

Cu o atmosferă primitoare și respect pentru mediul înconjurător, acest complex oferă opt căsuțe amenajate modern și curate, fiecare gândită să îți ofere o experiență de vacanță relaxantă.

Căsuțele moderne de la În Lan

Cazarea la În Lan este ideală pentru cei care își doresc intimitate și un spațiu personal bine echipat. Fiecare dintre cele opt căsuțe este decorată modern, cu mobilier minimalist și finisaje de calitate. Atmosfera caldă și primitoare face ca fiecare sejur să fie o experiență plăcută.

Eu am stat la casa cu numărul 7, formată din două camere: un dormitor confortabil și o bucătărie open space, ideală pentru pregătirea mesei sau pentru momente de relaxare. Această configurație este perfectă pentru cupluri sau familii care doresc să aibă un spațiu separat pentru gătit și relaxare.

Personal, am apreciat foarte mult partea de curățenie, de la mobilier la cabina de duș care nu avea nici măcar o urmă de apă, iar lenjeriile de pat și prosoapele sunt la superlativ.

Aproape de natură, dar aproape și de plajă

În Lan nu doar că oferă un cadru plăcut, dar este și un exemplu de respect pentru natură. Complexul a fost amplasat la o distanță de 600 de metri de plaja Tuzla, pentru a proteja și a păstra peisajul natural intact. Această alegere îți permite să te bucuri de liniștea naturii, dar și de accesul rapid la plajă. Dacă ești iubitor de plimbări, vei ajunge la nisip în 8-12 minute pe jos. Pentru cei care preferă confortul mașinii, drumul durează doar trei minute.

HAI ȘI TU ÎN LAN!

Plaja Tuzla și Cochilia (Vongola) – Destinații perfecte pentru relaxare

La doar câteva minute distanță de În Lan, vei găsi una dintre cele mai frumoase și liniștite plaje de pe litoralul românesc, Plaja Tuzla. Departe de aglomerația stațiunilor mari, această plajă oferă un colț de rai nealterat, cu nisip fin și ape curate. Tot în apropiere se află și plaja Cochilia (Vongola Beach), o altă destinație relaxantă, perfectă pentru cei care iubesc atmosfera boemă și liniștită.

În Lan de la Tuzla este locul perfect pentru o vacanță liniștită, aproape de natură, dar cu tot confortul modern de care ai nevoie. Cu o poziționare ideală, la doar câteva minute de plajă, și cu căsuțe amenajate cu grijă, aceasta este o locație de neratat pentru cei care caută să se deconecteze de la agitația cotidiană.

Articolul precedent YOGA and BOOKS: Retreat de o zi cu yoga și cărți
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!