Este o vorbă de pe vremea bunicii, parol, dar nici dracu’ nu ţine cont de ea! Nu provoc tristeţe pentru că mi-e teamă să nu se întoarcă. Nu îmi bat joc de el/ea pentru că se întoarce înzecit. Nu dau speranţe false, că nici mie nu îmi place să fiu amăgit/ă. Câţi dintre noi chiar am ţinut cont de aceste gânduri? Şi ce să vezi, karma există şi chiar funcţionează.

Din experienţele personale, pot da zeci de exemple, din ale altora, sute, şi tot aşa. Cu toţii ştim că toate reacţiile şi faptele noastre acţionează ca un bumerang şi se întorc asupra noastră exact la fel sau, poate mai rău, în momentele în care nu te aştepţi şi de la cine nu te mai aştepţi.

Nu face rău, nu provoca tristeţe, nu produce lacrimi. Nu le simţi tu atunci, nici nu îţi pasă poate. Dar ea sau el (pentru că şi bărbaţii plâng câteodată, uneori chiar mai rău decât noi) le simte până în măduva oaselor, simte cum i se opreşte respiraţia, cum îi iese sufletul din piept, cum se topeşte pe picoare…o zi, două, o lună, trei…un an…până când nu mai simte. Dar până atunci, chinul este distrugător.

Peste un timp, alte luni sau ani, te loveşte aceeaşi suferinţă. Îţi curg lacrimile fără control, te doare sufletul, nu dormi, respiri doar când suspini, te trezeşti doar ca să îţi mai aprinzi o ţigară şi să te întrebi de ce trăieşti asta? Păi, cum de ce? Şi tu, la rândul tău, ai semănat furtună, ai distrus suflete (chiar dacă nu ai dorit asta, dar nici nu ai împiedicat, de unde se contorizează la fel) şi ai încrâncenat frunţi. Acum e rândul tău să simţi ce a simţit şi ea/el. Şi durerea mai mare ar fi dacă vinovat/ă de chinul tău este chiar amărâtul/a pe care tu l-ai lăsat /o în genunchi. Amuzant, nu? Aşa e karma, râde de noi

Sursa foto: today.com