Deși o aveam de ceva vreme în bibliotecă, am citit tarziu „Lorelei” și mă bucur pentru că, probabil, dacă o citeam în copilărie, n-aș fi trăit emoțiile din cartea asta cu atâta intensitate. Am îndrăgit stilul în care a fost descrisă Luli-Boy și cum s-a jucat ea de-a scriitoarea cu propriul soț, dar m-a enervat finalul. În viața reală, nu cred că o femeie pote dramatiza atât de mult. De fapt, totul pleacă de la comunicare, iar între copila (și, totuși, matura) Lorelei și Catul Bogdan s-a rupt ceva, altfel nu-mi explic cum cineva poate să renunțe la persoana iubită.

Mi-au mai plăcut, foarte mult, cărţile scrise de Mihail Drumeş, „Scrisoare de dragoste”, „Invitație la vals” și „Elevul Dima…”, la care am plâns. Mda, sunt o sensibilă! Îmi place ca îndrăgostiții să rămână împreună. Niciuna dintre aceste cărți nu a avut un happy-end, dar altfel n-aș mai fi plâns :).

Mai este cartea lui Llosa, „Rătăcirile fetei nesăbuite”. Aici n-am plâns, dar mi s-a cam făcut pielea de găină la fiecare întâlnire dintre „pișpirică” și „nesăbuită”. El – muncitor, cu pasiuni precum filmele, spectacolele, traducerile din clasicii ruși, ea – o lady, care adoră să audă dulcegării din gura lui, dar care este o maestră a deghizării, adaptându-se mereu în funcție de fiecare țară în care alege să trăiască, măritându-se cu bărbați care să-i asigure confortul financiar pe care și-l dorește. De fiecare dată, mi-a lăsat impresia că s-a schimbat și că este hotărâtă să trăiască în acel mic-burghez. Da, și acest roman mi-a ajuns la suflet. Mi-a luat câteva luni bune să mă apuc de el, obișnuiesc să cumpăr câte 3-4 cărți odată, dar le citesc mai târziu.

„Învingătorul este întotdeauna singur”, o carte care mi-a plăcut foarte mult, ce nici nu zici că ar fi scrisă de Coelho, având un stil total diferit. Cartea scoate în evidență dedesubturile lumii modellingului, iar subiectul se învârte în jurul a patru personaje. Igor, cel mai important dintre acestea, este un milionar rus, care ajunge să ucidă în speranța că, astfel, femeia iubită se va reîntoarce la el. Finalul poveștii nu este unul cu happy-end, așa cum am văzut în majoritatea romanelor scrise de autor. Fragmentul de mai sus m-a făcut să cumpăr această carte și să o citesc.

Mai am în bibliotecă „Un veac de singurătate” al lui Marquez, dar îmi pare cam greuță, să zic așa, în ideea că e multă descriere, fără dialog. Cel puțin așa a fost „Dragostea în vremea holerei”, care, desigur, mi-a plăcut foarte mult povestea (mai ales reîntâlnirea celor doi, la bătrânețe). Că doar unul e Marquez!Aaa, și mi-a mai plăcut seria „Micuțele mincinoase” a Sarei Shepard! Acum mă apuc de „Fluturi”, primul roman scris de Irina Binder și, fiind o poveste de viață, sigur îmi va plăcea.

Prin bibliotecă mai am „Incest” de Anais Nin, o am de mai bine de un an, dar mereu au fost altele care mi-au atras atenția, gen cărțile din colecția CHIC (în mod special, cele scrise de „shopaholica” Sophie Kinsella).

Lectură plăcută tuturor (cei care mai citiți, încă, orice fel de carte)! 🙂

Am citit cele două volume scrise de Irina Binder. În primul rând, nu pot fi considerate cărți. Mai degrabă jurnale. Dar mi-au plăcut. Se pare că nu a avut o viață ușoară (cel puțin asta reiese din cele scrise chiar de ea) și o felicit că a putut să-și publice povestea. Dacă va scoate un al treilea volum… mă îndoiesc că am să-l citesc 😊.