Iubirea asta e aşa păcălitoare… Ai impresia că persoana dragă este universul tău, că viaţa voastră în doi va avea un final de „până la adânci bătrâneţi”, precum în basmele lui Ispirescu. Ce-i drept, sunt norocoşi care au parte de o astfel de relaţie, care şi-au întâlnit sufletul pereche, care se înţeleg de minune cu persoana iubită. Dar nu vezi în fiecare zi astfel de iubiri. În viaţa de zi cu zi, vezi oameni care se ceartă, femei care lasă prea mult de la ele, nu pentru că iubesc prea mult, cum spune Robin Norwood în celebra cărticică, ci pentru că SE IUBESC prea puţin.

Este frumos să te pui pe locul doi şi să laşi orgoliile la o parte, să te rogi să-i meargă lui bine, să faci tot ce-ţi stă în putere pentru a-l face fericit. Dar nu uita să fii tu fericită, înainte de toate. Altfel rişti să tranformi ceea ce tu numeşti iubire într-o dependenţă continuă şi într-o suferinţă fără scăpare.

Nu trebuie să renunţi la tine şi la pasiunile tale pentru a fi cu el. Tu trebuie să rămâi TU, aşa cum el trebuie să rămână el. Dacă simţi că locul tău nu mai este lângă el, ai curajul şi rupe răul cât este încă mic, pentru că de ce laşi timp să treacă, de aceea este mai greu. Nu e uşor, ştiu, pentru că femeile au avut întotdeauna „mania” asta, de a se simţi mai în siguranţă şi mai protejate atunci când sunt într-o relaţie cu un bărbat, decât atunci când sunt singure. Dar iar mă întorc la binecunoscuta vorbă: decât singurătate în doi, mai bine tu cu tine, liniştit şi fericit :).