Pe meleaguri românești: Gura Portiței

Mă știți deja că laud și promovez orice colț din România prin care îmi ajung picioarele. Gura Portiței nu este Raiul, cum am auzit de la unele persoane, chiar nu pot spune așa, pentru că pământul ăsta, cât e el de mare, are multe alte locuri pe care le poți numi într-adevăr Paradis. Însă acesta este, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe meleagurile românești. De fapt, despre Cheile Grădiștei chiar am spus că este un loc de vis și l-am numit Paradisul.

Inițial, am zis că nu scriu nimic, pentru că am filmat și pregătesc un scurt video pentru vlog. Însă nu puțini au fost cei care m-au rugat să spun două vorbe și să-mi afle părerea, pentru că vor să petreacă acolo concediul. Din când în când, mă dau după dorința publicului meu cititor 😁.

Ceea ce face minunat acest loc este faptul că singura modalitate de a ajunge aici este cu barca. Și chiar acesta este punctul forte, că nu poți merge cu mașina până acolo. Am fost cazată într-unul dintre celei trei sate pescărești din apropiere, în Jurilovca, sat de lipoveni mai exact, la un hotel plutitor (păcăleală, că pe site scrie hotel, dar de fapt e ponton 😅), extrem de micuț, baia exagerat de ”zgârcit” gândită (nu există nici măcar o mini cădiță, să-i zic așa, adică faci duș direct pe gresie) și camera îngustă (150 de lei pe noapte), însă peisajul a fost atât de frumos, lacul atât de cristalin la miezul nopții, până și de țânțari am uitat (dar mi-am amintit a doua zi, când am văzut mușcăturile 🙃), totul rustic și sănătos astfel încât nici nu am simțit că n-am loc în patul de o persoană, bașca am dormit foarte bine acele câteva ore. Și apoi, să zic merci și pentru camera asta, căci a fost totul ocupat :).

De la Jurilovca am luat barca, în jur de 10-12 persoane am încăput, iar plimbarea a fost cu mici glume și peripeții, pentru că s-a oprit la un moment dat, iar toți făceam mișto că am rămas acolo, în largul Lacului Golovița, asta și pentru că pe fața pescarului care conducea se vedea o ușoară panică. Ca prețuri, un drum dus-întors este 70 de lei de persoană. La fel este și pentru copii, nu e ca pe autobuz unde cei de până la șapte ani au voie să meargă fără bilet.

Când am ajuns la faimoasa Gură a Portiței, această mică limbă de pământ, am rămas ușor surprinsă să văd atâta lume. Șezlongurile sunt cam limitate, cu chiu, cu vai am găsit, nisipul cu siguranță nu este cel mai fin din lume, iar când te apropii de apă calci pe un covor imens de scoici (am cules și eu câteva, să le compar cu cele din Terracina :D). Există și o piscină, destul de măricică aș spune (nu am fost curioasă să încerc apa; n-am plecat din capitală să mă bălăcesc în piscină, nu? :D), iar lângă este un beach bar destul de modern. Mâncarea n-a fost uau, din punctul meu de vedere. Zice lumea că-s fițoasă la mâncare, dar nu-i așa. Eu sunt o adevărată gurmandă și chiar mănânc aproape orice, dar să fie bun 😁. Am luat un borș de pește cu gândul că acolo, la malul mării, într-un sat de pescari, nu are cum să nu fie un borș adevărat. Ioc. A fost făcut dintr-o ciorbă de legume și puse câteva bucăți de pește (un singur tip de pește). Dar hai să zicem că, de foame, a mers :D.

Apa? Ei bine, Marea Neagră nu a fost niciodată o mare cristalină, are multe alge și este ușor zbuciumată, însă nu cu valuri nebune, care să dea cu tine de pământ, ceea ce eu ador cel mai mult :)))).

Tot aici, la Gura Portiței, am trăit cel mai frumos apus de soare. Nicăieri în lumea asta nu m-am mai întâlnit cu așa ceva. Acesta a fost momentul în care m-am simțit ca-n Paradis 😊. Și da, sunt poze surprinse cu telefonul, fără editare și alte “jmecherii” 😁.

În afară de a sta la soare și în mare, aveți și de vizitat (lucru pe care eu nu l-am făcut, iar până îmi voi face o altă ocazie de a vizita, vă aștept pe voi să-mi povestiți :D). Capul Doloșman (sau Dolojman), cuvânt ce provine din turcă și înseamnă ”obstacol”, o zonă strict protejată, cu o mulțime de specii de plante și de animale. Totodată, sunt și ruinele cetății Argamum Orgame, pe malul Lacului Razem, ruine ce se întind pe o suprafață de două hectare, acestea fiind rămășițe ale unor ziduri de apărare. Nu în ultimul rând, în Jurilovca, puteți poposi la biserica de pe deal, cu hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”. Asta dacă vă plac și vouă bisericile cum îmi plac mie :).

Cam atât. Închei povestea cu plaja Vadu, care mi-a plăcut enorm și despre care chiar se poate spune că este (încă) virgină, deși erau și aici ceva oameni. Apa este foarte curată, deloc adâncă pe o porțiune de vreo doi kilometri să zic. Liniște, pescăruși, cer senin, oameni deloc gălăgioși, curățenie, fără sticle aruncate, chiar și fără chiștoace. Depinde de ce nevoi are fiecare. Uneori, după toată agitația și nebunia întâlnită pe clasicul litoral românesc, puțină liniște și deconectare de la cotidian e tot ce îți dorești. Încă o dată spun asta, recomand. România e superbă! 🙂

PS: Din păcate, am cam dat greș cu pozele. Nu știu ce s-a întâmplat, însă nu le-am mai găsit în aparatul foto. Și zău, doar eu am umblat în aparat :))). Aparatul este și video, și foto, încă nu am învățat foarte bine să-l folosesc, așa că vă rog să vă mulțumiți cu fotografiile făcute cu un biet telefon :D. Doamne, și ce poze mișto făcusem!