Dragă tu, cititorule,
Îmi pare rău că te împovărez cu acest articol, dar simt nevoia să scot tot ce țin înăuntrul meu. Văd în jurul meu oameni care au cu adevărat probleme. Și mă simt prost să mă plâng în fața lor. Pentru că îi privesc cum luptă și îmi dau putere.
Simt doar nevoia să mă descarc și, vezi tu, pari genul ăla de persoană dispusă să asculte, fără să întrebe, fără să deranjeze. Ești aici lângă mine și parcă am nevoie să fiu un pic compătimită.
Mă doare sufletul…
Parcă nu mai răsare soarele și pe strada mea.
Parcă s-a blocat naiba totul la nivelul ăsta.
Mă simt… neajutorată. Da, cred că ăsta e cuvântul potrivit.
Nu sunt întotdeauna așa, după cum ai tot citit. Dar în seara asta… sunt un pic rătăcită.
Și, desigur, este o minciună: nu pot să dau la iveală tot ce mă doare. Aceste pagini nu mai reprezintă jurnalul meu așa cum se întâmpla demult. Mă descarc prin scris, dar faptul că sunt mulți cunoscuți pe-aici, mă face să fiu un pic reticentă în a povesti cu ușurință toate problemele mele.
Oricum,mulțumesc! Oricui se află prin zonă…!
Toti avem din astea. O sa treci, sunt sigur. Esti puternica. Foarte puternica, Roxana B…
🙂
Te plangi cam mult
Si de ce te deranjeaza pe tine? E blogul ei,poate scrie ce si cum vrea. Nu.ti place,nu mai citi, internetul e mare!
Sa stii ca te inteleg; nici eu nu mai sunt foarte personala in postari tocmai pt ca stiu cine ma citeste; nu e buna autocenzura,desi uneori e necesara; dincolo de toate, ma bucur ca asa ajung sa te cunosc un pic mai mult decat am apucat in facultate. 🙂
Iar eu ma bucur ca esti pe-aici 🙂
PS: Ti-am scris pe mail. Sa-mi raspunzi daca a ajuns la tine.
Nu mai pune tot la suflet, nu merita nimeni si nimic suferinta ta.
Sa stii ca raman cititoarea ta fidela, doar ca nam mai mai avut timp sa iti scriu
Multumesc 🙂
Daca „Anonim” spune ca te plangi cam mult atunci eu voi spune ca te plangi prea putin. 😀 Gandeste-te bine de ce am spus asta. Are legatura cu: „Parcă nu mai răsare soarele și pe strada mea.” 🙂
🙂