Dragă tu, cititorule,

Îmi pare rău că te împovărez cu acest articol, dar simt nevoia să scot tot ce țin înăuntrul meu. Văd în jurul meu oameni care au cu adevărat probleme. Și mă simt prost să mă plâng în fața lor. Pentru că îi privesc cum luptă și îmi dau putere.

Simt doar nevoia să mă descarc și, vezi tu, pari genul ăla de persoană dispusă să asculte, fără să întrebe, fără să deranjeze. Ești aici lângă mine și parcă am nevoie să fiu un pic compătimită.

Mă doare sufletul…

Parcă nu mai răsare soarele și pe strada mea.

Parcă s-a blocat naiba totul la nivelul ăsta.

Mă simt… neajutorată. Da, cred că ăsta e cuvântul potrivit.

Nu sunt întotdeauna așa, după cum ai tot citit. Dar în seara asta… sunt un pic rătăcită.

Și, desigur, este o minciună: nu pot să dau la iveală tot ce mă doare. Aceste pagini nu mai reprezintă jurnalul meu așa cum se întâmpla demult. Mă descarc prin scris, dar faptul că sunt mulți cunoscuți pe-aici, mă face să fiu un pic reticentă în a povesti cu ușurință toate problemele mele.

Oricum,mulțumesc! Oricui se află prin zonă…!