Mereu am fost de părere că iubirea este cea care primează într-o relaţie, că fără ea nu poţi clădi nimic şi nici nu poţi ajunge prea departe. Sigur, nu mă dezic de vorbele mele, cuvântul acesta este atât de mare, de important, de puternic, încât mi-e şi teamă să-l rostesc cu voce tare. Teamă pentru că ştiu cum eram atunci când mă prindea flama. Îndrăgosteala aceea cu toţi fluturii din lume care se strângeau la mine în stomac îmi lăsa impresia că nu are cum să nu se transforme în iubire. Dar când apăreau divergenţele de opinie, când începeam să aruncăm cu otravă în toate cuvintele care ne ieşeau pe gură, când făceam pe nebunii ca să arătăm că fiecare are dreptate sau când nu puteam admite că greşeam şi nici nu ne ceream scuze, toate acestea conduceau către lipsa de respect.
De aceea, pun acum pe primul loc respectul faţă de partener. Fără acest respect, într-adevăr, nu ai mari şanse de reuşită. Am văzut bine, fluturii dispar, nu rămân multă vreme, sentimentele acelea de drag şi dor se amestecă cu altele, de nervi, de gelozie, de falsa impresie că celălalt îţi aparţine. Când porneşti încet, cu respect, altfel vine iubirea. Prin respect, ajungi să-l cunoşti pe cel de lângă tine, înainte de a ajunge să-l iubeşti şi să-i întinzi mâna pentru a merge împreună pe drumul lung al vieţii. Când respecţi, nu ai cum să uiţi cele trei cuvinte magice, „mulţumesc”, „iartă-mă”, te rog”, atât de vitale în orice relaţie pe care o ai, fie cu partenerul, cu prietenii, cu şefii sau cu orice om cu care creezi o legătură.
Legat de cel de-al treilea element, pe care îl consider necesar în a asigura un echilibru relaţiei, libertatea, îmi vine un exemplu în minte. Unul singur, pentru că sunt prea puţine relaţii de iubire în jurul meu pe care să le văd ca fiind fericite, energice sau pozitive. Prietena mea trăieşte o poveste care nu a fost plină de artificii, dar în care primeşte cam tot ceea ce simte ea că are nevoie de la un om: respect, dragoste, atenţie, protecţie, nu-i lipseşte nimic din punct de vedere material, dar, cel mai important, spune ea, are libertate. Pentru ea este sacră libertatea.
-Să nu mă streseze toată ziua cu mesaje sau cu telefoane, să nu mă întrebe non-stop ce fac, unde sunt, de ce nu răspund fix atunci când sună, dacă am mâncat, dacă am dormit, dacă muncit şi ce am muncit, dacă…, dacă…, dacă… Toate astea m-ar înnebuni, m-ar obosi. Asta iubesc cel mai mult la el, faptul că ştim să ne oferim unul altuia libertate. Noi suntem bărbat şi femeie, nu părinte şi copil.
Acum o săptămână am ieşit în club. Ca fetele. Am dansat, ne-am distrat, am râs, am glumit, am băut. Nu am văzut nici măcar o secundă că şi-a scos telefonul din geantă pentru a şi-l verifica sau a-i da lui un mesaj. Fiecare avea planurile lui pentru seara respectivă. Nu am înţeles niciodată de ce, atunci când te afli într-o relaţie, trebuie să uiţi de tine şi să faci totul, absolut totul, numai în doi. E lucru mare să rămâi tu şi să poţi fi în continuare fericit, nu doar cu cel de lângă tine, ci şi cu prietenii, care erau în viaţa ta înainte să apară el.
Revin, aşadar, la cele spuse în titlu: fără respect, fără iubire şi fără libertate nu există relaţie, care relaţie nu se tranformă în căsnicie, care căsnicie nu durează „până la adânci bătrâneţi”, expresia mea favorită :).