Când te-am cunoscut întâia oară, eu îţi zâmbeam, iar tu mă priveai cu cei doi ochişori mici de copil nevinovat. Te întrebai, probabil, cine sunt. Şi, mai ales, de ce tati mă ia în braţe şi mă sărută. Încercam să nu-l las să facă asta de faţă cu tine. Am fost şi eu bebeluş, dar n-aş putea spune că ştiu ce e în mintea ta. Eşti atât de mic, de inocent, de frumos, de pur…
La început nici nu îndrăzneam să te iau în braţe. Mi-a fost teamă că mă vei respinge. Ştii, dragostea, ca şi respectul, încrederea şi multe altele, se câştigă. Nu le poţi impune. Dar tu te-ai ataşat rapid de mine. Când vii şi întinzi braţele spre mine şi râzi şi aştepţi să ne jucăm, parcă creşte inima în mine. Îmi plac copiii foarte mult şi aştept să-i am într-o zi pe ai mei. Până atunci învăţ cum să mă port cu tine, învăţ să schimb un pampers, învăţ să mă pun la mintea unui copil.
Mă întreb de multe ori ce e în sufleţelul tău de bebeluş. Poate te întrebi de ce e lumea aşa ciudată. De ce trebuie să pleci de lângă mami ca să fii apoi cu tati. De ce trebuie să pleci dintr-o casă şi să ajungi apoi în alta. Şi, mai ales, cine o fi ciudata asta (adică eu), care vine şi te în braţe, îţi cântă, se joacă cu tine, îţi dă biberonul şi te adoarme?! Şi ce caută ea în locul celei care ţi-a dat viaţă…
Obişnuiesc să mă pun în locul oamenilor. Însă în al tău mi-e cel mai greu. Pentru că eu n-am trecut prin asta. Nu mi s-a întâmplat ca părinţii mei să divorţeze pe când aveam un an şi jumătate, aşa cum ai tu acum. Sper din suflet să nu mă urăşti într-o bună zi. Dumnezeu mi-e martor că m-am ferit întotdeauna de bărbaţi însuraţi/divorţaţi, care au de crescut un copil.
Dar mă gândesc că poate ai apărut tu în viaţa mea cu un scop şi sigur am să înţeleg mai târziu care este acela. Eu vreau să ştii doar atât: că n-am să încerc vreodată să o înlocuiesc pe mami tău. Eu doar te iubesc şi te protejez necondiţionat (sigur, câtă vreme vom face parte unul din viaţa celuilalt). Pentru că tu eşti un copilaş care n-are nicio vină pentru cele petrecute. Ai să înţelegi că aşa e viaţa. N-ai să-l judeci pe tati, ci din contră, ai să-l iubeşti şi mai mult, când ai să poţi înţelege motivele pentru care s-au întâmplat toate astea. Până atunci, tu vei fi plimbat dintr-o casă în alta, dar iubit de fiecare părinte în parte. Din fericire, dragostea chiar nu-ţi va lipsi.
Ai să creşti, ai să faci diferenţa şi ai să înţelegi multe. Mizez pe faptul că, cu un aşa tată, n-ai cum să nu fii un copil inteligent. Nu sunt Nostradamus, dar ştiu cum vor decurge lucrurile. Acum eşti prea mic ca să fii manipulat, dar în curând vei auzi multe jigniri şi acuze la adresa tatălui tău. În schimb, din partea asta, adică din casa în care ajungi o dată la două săptămâni, nu-ţi vor ajunge niciodată la ureche vorbe urâte despre mama ta. Pentru că, indiferent cum este ea, este mama ta şi noi ne vom abţine de la orice comentariu. Iar eu nu m-aş erija vreodată în mama ta.
Te las acum, este târziu şi probabil ai adormit. Mi-e dor de tine şi abia aştept să ne revedem peste două săptămâni…
Aţi înţeles. Nu este vorba de copilul meu, ci de copilul omului cu care sunt. Spuneam în articolul anterior că trăiesc o poveste de dragoste, dar n-am intrat în detalii. Cu această postare cred că am spus mai mult decât era cazul. Nu mă entuziasmez, trăiesc momentele acestea care mă fac fericită.Habar n-am ce-mi rezervă viitorul, dar în prezent sunt liniştită. Mă bucur de acest om şi de acest copilaş, pe care îl consider un dar, o binecuvântare…
Sigur că aş fi preferat un bărbat liber şi lipsit de astfel de responsabilităţi şi ştiu că viaţa mea nu va fi uşoară, dar am încredere în el. Este un om care a suferit foarte mult şi pe care îl admir că a avut curajul să plece dintr-o căsnicie nefericită, după ce a făcut tot ce se putea face pentru a avea o familie normală. Este încă tânăr şi merită să fie fericit.
Poate că nu sunt eu femeia vieţii lui, dar, aşa cum am spus de fiecare dată, nimic nu e întâmplător; cred că fiecare a apărut în viaţa celuilalt cu un scop, iar noi aveam nevoie unul de celălalt. El de mine ca să-i fiu alături în această perioadă grea, eu de el pentru… mai multe.
Şi se pare că am atracţie la… tătici. Nu este primul bărbat care mă iubeşte, dar are un copil. Am refuzat să “am de-a face”, spunând că fiecare cu bagajul lui și nu-inde mine să duc unul atât de mare. Dar dacă Dumnezeu tot îmi scoate în cale tipul acesta de bărbat, probabil că e un semn pe care trebuie să-l iau în considerare :).