Sexul a fost întotdeauna un subiect interesant, îndeosebi în perioada antică, unde oamenii aveau o activitate sexuală destul de bogată. Reprezentantele sexului frumos se lăsau dominate de către partenerii lor, lipsa de inhibiții și plăcerea de a simți orgasmul până în adâncuri fiind la modă în Roma antică.
În acea perioadă, aveau loc orgii de neimaginat, cu petreceri fabuloase, în care mâncarea, băutura și sexul din belșug erau puse la dispoziția celor care luau parte la asta. Femeile erau pasate de la un bărbat la altul, însă nu de soții era vorba, ci de prostituate, care își vindeau trupurile contra unor sume generoase de bani. Soțiile nu aveau voie nici la petrecerile de acest gen, nici sa aibă amanți. Adulterul era pedepsit cu moartea. Însă femeile romanilor îndrăzneau a călca stramb, fie și cu acest risc. Asta deoarece ele nu simțeau niciodată plăcere alături de bărbații lor, care își luau neveste doar pentru ca acestea să facă copii.
Augustus, primul împărat al romanilor, a încercat să aducă în prim plan viața de familie și valorile acesteia, însă nu a reușit, cu atât mai mult cu cât și el avea o relație sexuală picantă, nu de puține ori întreținând relații intime cu soțiile apropiaților lui.
Despre homosexualitate
Homosexualitatea, după cum se știe, era foarte cunoscută în antichitate. Aproape toți împărații romani au avut parteneri de același sex. Dacă la început această formă de iubire era discretă, mai târziu, indiferent de cine venea la tron, înclinațiile către homosexualitate erau și mai accentuate. Mulți istorici spun că una dintre principalele cauze ale decăderii Imperiului Roman a fost tocmai acest desfrâu, această libertate sexuală din care locuitorii Romei făcuseră o ocupație.