Merg cu Wizzair de foarte mulți ani. Cred că de vreo două ori am mers cu Tarom și cu Blue Air iar o dată cu British Airways. Dacă este după preferințe, îmi place prima companie aeriană (Asta pentru că nu-mi permit să vorbesc despre una luxoasă, precum Malaysi Airlines sau Thai Airways, unde sunt servită cu șampanie și cu cel puțin trei feluri de mâncare, iar scaunul este de fapt un fotoliu extensibil 😅). Dar să revin. Prefer Tarom nu pentru că pentru că oferă mâncare în prețul biletului (nu, asta ultima nu o luați în calcul – normal că și pentru mâncare 😅), ci pentru că Tarom e românească.

De regulă am încercat să aleg companiile aeriene low cost și, cum Wizz Air face parte din această categorie, de aici și acest articol. Curiozitate: oare cum i se zice companiei care nu este low cost? Care este antonimul, știți? 🙂 High cost, oare? (întreb pe bune, chiar aș vrea să știu).

Cel mai ieftin bilet cumpărat vreodată la Wizzair a fost în jur de 20 de euro, dus-întors, cumpărat cu o jumătate de an înainte, parcă. Iar de vreo câteva ori am plătit extra ba pentru că nu făcusem check-in-ul online (mai mică, mai neștiutoare, na, m-am păcălit de vreo două ori până m-am prins care-i treaba), ba pentru acel bagaj de mână, care face și subiectul acestui text. Ultima dată am vrut să-i dau în judecată, dar n-aveam timp de asta și nici bani. Cred, totuși, că i-aș fi scos de câte mii de ori înapoi, dacă aș fi avut un avocat bun.

Wizzair are cea mai cretină politică dintre toate companiile: bagajul de mână gratuit trebuie să respecte dimensiunile maximale de 42 x 32 x 25 cm (!!!). Și în sfârșit, după atâtea discuții cu clienții, care de mai bine de cinci ani plătesc din greșeală acel amărât de bagaj, ai decis și ei să treacă la dimensiunile pe care le au toate celelalte companii, și anume 55 x 40 x 23 cm (începând cu 29 octombrie 2017). Era și cazul.

De ce spuneam mai sus că i-aș fi dat în judecată? Păi, am avut odată un troler cu dimensiunile pe care le cer ei, dar depășea cu doi cm mânerul. Bine, și rotilele. Măi, dar nu se pun alea, din punctul meu de vedere. Dacă voiam, puteam să scot roțile și să le bag în geantă (ah, da, care geantă și aia trebuie băgată în bagaj, nu ai voie cu ea pe braț, oricât de mică ar fi). Deci chiar s-ar fi micșorat trolerul meu dacă aș fi renunțat la roți. Și chiar m-am țigănit cu cei care erau la poarta de îmbarcare, pentru că nu voiam să achit cei 40 de euro neam. Dar nu am avut cu cine să mă înțeleg. „Plătiți sau NU călătoriți”, o țineau ei una și bună. Normal că am plătit, ce era să fac? Mă bucurasem, țin minte, că am găsit bilet la 45 de euro, ca să plătesc apoi încă pe atât pentru bagaj. Măcar de aș fi luat de la început unul mare.

Cam asta e cu maghiarii ăștia. În rest, nu prea am reproșuri la adresa lor. Serviciile au fost întotdeauna bune, personalul destul de ok, mâncarea caldă și gustoasă (doar era pe bani). Asta cu ce spuneam mai sus, „high cost” gen, este de fiță și pentru că miroase mai bine în lumea bună decât în aia medie (mă refer la acest subiect, desigur, că-n alte situații pute în lumea bună). Și apoi, mai important decât orice este siguranța. Să ajungi, mai devreme sau mai târziu, la destinație :).

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ