Când toată lumea mi-a spus să citesc „Magicianul” căci aceasta este capodopera lui Fowles, m-am gândit că este, poate, ușor exagerat. Citisem „Colecționarul”, care mi-a plăcut, desigur, însă departe de a considera că scriitorul englez poate scrie o capodoperă. Dar m-am convins cu fiecare pagină și cu fiecare scenă petrecută în”Magicianul”. Totuși, „Colecționarul” a fost minunată și una dintre cărțile care se citesc relativ ușor, în doar câteva zile, maxim o săptămână. Să vă spun cât de mult mi-a luat să termin „Magicianul”? Mai bine lăsați, că mă fac de râs :). Prefer cărți cât mai ușoare, să fiu sinceră, care să nu mă țină cu lunile pe o poveste. Din păcate, timpul este cel care nu permite unui om să citească prea multe cărți pe an. Iar 750 de pagini la o singură carte, ei bine, îți ia ceva. De aceea sunt atât de puține articole la această rubrică, care a luat naștere din dorința de a mă ambiționa pe mine să citesc și mai mult.

Despre „Magicianul” nu am să scriu foarte multe, pentru că am scos destule citate, care sunt mai frumoase decât toate cuvintele mele. Personaje sunt multe, dar în prim plan îl avem pe Nicholas Urfe, un profesor educat la Oxford, care nu-și mai suportă viața și pe sine, luând decizia să schimbe climatul ploios și deprimant din Anglia cu o insulă din Grecia. Ajuns aici, după ce vizitează satul, observă un conac în vârful unui deal. Un coleg profesor îl sfătuiește să nu meargă acolo, dar curiozitatea pune stăpânire pe el. Face cunoștință astfel cu Maurice Conchis, un bătrânel de 70 de ani. Pare totul normal. Până când începe piesa de teatru, iar profesorul nostru primește lecții peste lecții…

Conchis mă enervează de foarte multe ori în joaca lui de-a Dumnezeu și mi-a venit de multe ori să mă cert cu el în locul lui Nicholas și să-i aduc reproșuri în ceea ce privește comportamentul acestuia. Dar apoi vine cu o serie de povestiri și de lecții de viață, încât te potolești instant, când vezi „cu cine stai de vorbă”.

Nici domn’ profesor nu e mai prejos. Este un egoist fără pereche. Te întrebi dacă cumva chiar este capabil de iubire. S-a comportat mizerabil cu Alison și s-a mințit destul de mult pe el însuși că este îndrăgostit de Julie, pe care o dorește atât pe plan emoțional, cât și sexual (trebuie să citiți cartea, nu-i ușor să explic cine sunt personajele menționate). Abia după ce Alison se sinucide, înțelege ce a putut să producă în viața acestei biete fete zbuciumate, care pentru mine a fost un personaj demn de milă.

Un moment impresionant din carte, care mi-a făcut la propriu pielea găină, este acela în care sunt aduse în discuție atrocitățile comise de nemți (testicule tăiate cu cleștele de sârmă, intestine scoase și lăsate să atârne din trupul unui om mort, legat de copac, piele arsă, dinți scoși). Dureros să citești așa ceva care știi că s-a și petrecut cândva.

„În lumea mea, viața însemna totul, valoarea ei era atât de mare, încât era de neprețuit. În lumea lui, un singur lucru era de neprețuit: eleutheria, libertatea. Omul acesta era dovada a tot ceea ce nu putea fi distrus, falsificat, deformat, a tot ceea ce se afla deasupra rațiunii, deasupra logicii, mai presus de istorie și de civilizație”.

Mă opresc aici din povestit și vă las mai jos câteva citate. Am să revin la Fowles. Asta e cartea care mă face să revin la acest scriitor, care are ceva din Camus și Sartre, care scrie în felul ăla în care îți spui că, oricât ai scrie tu în viața asta, n-ai putea să-l ajungi vreodată pe el. Am în plan „Copacul” și „Iubita locotenentului francez”. Le știți, v-au impresionat? 🙂

„Ce mă atrăsese întotdeauna la sexul opus era tocmai ce căuta să ascundă. Seducerea echivala metaforic cu arta de a dezbrăca femeile, nu numai de veșminte, ci și de minciunile lor”

„-…Prietene, suntem toți actori. Niciunul dintre noi nu este ceea ce pare. Cu toții mințim o parte din timp și unii dintre noi mint chiar tot timpul.
-În afară de mine.
-Mai ai multe de învățat. Ești atât de străin de propriul eu…”

„Stăteam pe iarbă și ne sărutam. Probabil că zâmbești. Să stăm pe iarbă și să ne sărutăm, atât. voi, tinerii de astăzi, vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, țineți minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și în emoții  subtile. Nu numai specii de animale dispar, dar și specii de simțăminte”.

„Și ne-am iubit, nu sex, ci dragoste, deși înțelept ar fi fost să facem numai sex”

Dacă ești destul de deștept, nu vei plânge trecutul pentru ceea ce acesta nu a cunoscut, ci te vei compătimi pe tine pentru ceea ce trecutul a cunoscut”

„A existat întotdeauna în mine un conflict pentru gustul de mister și setea de cunoaștere”.

„-Morții trăiesc.
Tăcu o clipă, apoi continuă.
-Morții trăiesc prin cei care îi iubesc”.

„Bogăția e un monstru. Îți trebuie o lună să înveți să o controlezi din punct de vedere financiar, dar ai nevoie de ani întregi ca să înveți să o controlezi din punct de vedere psihologic”.

„În toți anii aceia, am dus o viață egoistă. Mi-am oferit toate plăcerile. Am călătorit mult. (…) Dar n-am fost niciodată fericit. Totuși, am descoperit ceva ce unii oameni bogați nu descoperă niciodată – că avem o anumită aptitudine pentru fericire și nefericire, care nu depinde de hazardul economic”.

„În asta constă marea deosebire dintre sexe. Bărbații văd obiecte acolo unde femeile văd relațiile dintre obiecte; relații generate de nevoia pe care obiectele o au unul de celălalt, de nevoia de dragoste, de dorință și de armonie. Este o dimensiune în domeniul sentimental care bărbaților le lipsește cu desăvârșire”.

„-Rasa umană nu e importantă. Un om nu trebuie să se abandoneze pe sine.
-Presupun că s-ar putea spune că Hitler nu s-a abandonat pe sine.
-Ai dreptate. Nu s-a abandonat. Dar milioane de nemți au făcut-o. Asta a fost tragedia. Nu că un om a îndrăznit să fie rău, ci că un milion de oameni n-au îndrăznit să fie buni”.

DISTRIBUIȚI
Roxana B
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ