Niciun scriitor din lumea asta nu m-a atras mai tare ca cel rus. Toți rușii au scris cam în același stil: clasic, dar complex, cu zeci de personaje într-un singur roman, dar cu o acțiune de zici că ești și tu acolo, miez. Romantismul rus este cumplit de disperat și de nesățios aș spune. Mi-a pus cineva o întrebare, de curând, și anume ce literatură îmi place mai tare. Și n-am știut să răspund. Pentru că mie îmi plac toți cei pe care i-am citit de-a lungul anilor: Marquez, Balzac, Fowles, Flaubert etc. Însă, după ce am citit acest roman atât de mult timp amânat (mi-a picat în mâini prin liceu, m-am apucat de el și l-am lăsat deoparte; deh, altele erau prioritățile pe-atunci. Acum mă întreb: cum să lași un asemenea roman necitit?!)), știu sigur că literatura rusă rămâne preferata mea. Iar Dostoievski și Tolstoi sunt the best pentru mine :).

“Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. Așa își începe Tolstoi acest roman de excepție, în care face o analiză profundă și minuțioasă a psihologiei feminine. Sentimentul unei femei care înșală este de rușine. O mare jenă față de bărbatul cu care este căsătorită, minunându-se ea însăși de minciunile pe care le spune atunci când e nevoită. Nu știu de ce, dar cred că este cu mult diferit față de ce simte un bărbat atunci când procedează astfel. El nu mai gândește cu rușine.

…Ah, Anna! Ce femeie a putut să construiască acest Tolstoi! Și eu m-aș îndrăgosti de o Ană ca ea, dacă aș întâlni-o :). Povestea nu este despre ”aia care se aruncă sub tren”, după cum ține minte toată lumea că s-au petrecut lucrurile în acest roman. Este despre viață socială și aristocratică, despre iubire și despre religie; este despre femeia adulteră (nu așa au fost mereu rusoaicele în majoritatea romanelor?), despre minciuni, melancolii și îndoieli, despre trăiri rusești, cu descrieri lungi, care nu pot plictisi. Pentru că ”Anna Karenina” este o carte perfectă. O carte pe care sper și îmi doresc enorm ca adolescenții să o citească, să nu procedeze ca mine, să o răsfoiască și apoi să o arunce-ntr-un colț (sau mă rog, cum oi fi făcut eu acum 15 ani, căci nu mai țin minte tot firul), iar dacă nu ca adolescenți, măcar la maturitate, poate de femeia corporatistă care o fi călcat și ea vreodată strîmb, în toată viața ei aparent perfectă, sau de tânărul bărbat ce a trăit diferite povești de-a lungul anilor.

Oblonski: ”Sunt două femei: una insistă doar asupra drepturilor ei, iar aceste drepturi sunt dragostea ta, pe care nu i-o poți dărui (n.r. soția); iar cealaltă sacrifică totul pentru tine și nu-ți pretinde nimic (n.r. amanta). Ce te faci? Cum procedezi? Aici e o dramă teribilă”.

Levin: ”Mă mir că nu fumezi! Țigara nu-i o plăcere, ci culmea și semnul plăcerii. Uite, asta-i viața! Ce bine e! Uite-așa aș vrea să trăiesc!”

Aleksei Aleksandrovici: ”Te-am rugat să te porți în societate în așa fel încât nici gurile rele să nu poată spune nimic împotriva ta. Te-ai purtat indecent și aș dori ca asta să nu se mai întâmple”.

Serpuhovskoi: ”Femeile sunt obstacolul cel mai mare în cariera omului. E greu să iubești o femeie și să faci ceva. Pentru asta nu există decât un mijloc ca să poți iubi în tihnă și fără opreliște: căsătoria. (…). Și încă ceva: toate femeile sunt mai materialiste decât bărbații. Din dragoste, noi facem ceva imens, iar ele sunt întotdeauna terre-à-terre”.

Karenina: ”Mă iubeşte? Dar poate el oare să iubească? Dacă n-ar fi auzit că există dragoste, n-ar fi întrebuinţat niciodată acest cuvânt. El nici nu ştie ce-i dragostea”

Vronski: ”Dar nu se întâmplă atât de des ca fericirea căsătoriilor din rațiune să se spulbere ca praful, tocmai fiindcă se ivește acea pasiune pe care n-o recunoașteți?”

Ce o distruge pe Anna?

Anna… Pe tot parcursul romanului, cu toată frumusețea și inteligența ei, Anna mi-a inspirat o teribilă milă. Iar spre final am simțit-o ca pe o femeie bolnavă, cu gînduri negre și obsesive. Societatea rusă, despărțirea de fiul ei și, mai târziu, atitudinea celui pentru care a sacrificat totul, acestea și propria nebunie o distrug. Poate și pentru faptul că totul a ținut de propria alegere. S-a îndrăgostit. Și a ales să-și trăiască povestea de iubire, cu cel mai mare preț pe care îl poate plăti o femeie vreodată: părăsirea propriului copil.

Kitty și Levin

Povestea lor mi-a plăcut mult mai mult decât a Annei cu Vronski. Odinioară, pasul căsătoriei venea rapid. Totul se petrecea din zâmbete și din priviri. Erau suficiente pentru ca domnul să-i ceară mâna celei care-i va deveni soție. (Așa mă gândesc că va fi la mine. Cum ar veni azi îl cunosc, iar în trei luni apare inelul 😁). Pare ușor întortocheată la început, pentru că Kitty trebuia să se căsătorească cu Vronski. Dar atunci n-am mai fi avut în față un asemenea roman. Ajunge soția lui Levin în doar câteva luni de la reîntâlnirea lor. Levin este un personaj deosebit. În timp ce citeam, mă gândeam la autor. Cumva, aveam impresia că depresia lui Levin era depresia lui Tolstoi; prea amănunțită descrierea. De fapt, nu poveștile celor două cupluri a vrut Tolstoi să aducă în prim plan. De acestea doar s-a folosit. Marele scriitor descrie viața, familia, credința, mai ales despre Dumnezeu vorbește fiecare personaj, mai mult sau mai puțin. și chiar și cel care este ateu se gândește la El și Îl pomenește în diferite situații, prin monologurile des întâlnite.

Dacă ați citit-o, poate o recitiți; să vedeți cum este să recitești un asemenea roman la o vârstă la care nu mai ești puști :). La, în schimb, câteva citate și trailerul filmului, care film este, desigur, puțin în comparație cu romanul (am ales cel mai recent film ”Anna Karenina”, în care personajul feminin principal a fost interpretat de Keira Knightley, pentru că, de-a lungul timpului, nu puține actrițe au avut acest minunat personaj).

”Fără sprijinul religiei nici un părinte nu poate să ducă la bun sfârșit educația copiilor săi”.

”Ca să se poată face ceva într-o căsnicie, trebuie să existe sau un dezacord complet între soți, sau o armonie afectuoasă”.

”Poți să jignești un om cinstit și o femeie cinstită, dar să spui unui hoț că e hoț, asta nu e decât la constatation d’un fait (constatarea unui fapt)”.

”Nu poți să judeci situația mea mai aspru decât o condamn eu însămi”.

”Da. Dumnezeu trimite crucea și dă oamenilor trăirea să o poarte”.

”Cine urmărește un scop admite și mijloacele de a-l atinge”.

”Poți să salvezi pe cel care nu vrea să piară, dar dacă firea sa este atât de depravată și de coruptă încât însăși pierzania îi pare o salvare – ce pot să faci?”

”Cine caută perfecțiunea nu va putea fi niciodată mulțumit”.

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Unul dintre profii mei din liceu, spunea ca, neaparat, este necesara recitirea cartilor esentiale.
    Ceea ce ma framanta acum, este intrebarea: ce ar alege o Anna Karenina corporatista in lipsa locomotivei cu aburi? :))))

LĂSAȚI UN MESAJ