Nimic nou, da. Ne plac bărbații răi, probabil, dintotdeauna, așa cum și lor, bărbaților, le plac femeile rele. Ideea de rău este înțeleasă și interpretată în mod diferit de fiecare dintre noi. Asta vreau să punctez. Ce înseamnă să fii „rău/rea”?

De când e lumea, au existat situații în care tu alergi după un bărbat și un altul aleargă după tine. Valabil și în cazul lor. Ce-ți place ție nu e reciproc și ce te place nu e pentru tine. Complicată viața asta și nedreaptă, am zice. Dar, în fapt, este așa cum ne-o clădim noi. Nouă ne place să rătăcim și să ne chinuim cu relații bolnăvicioase, „jumătăți” care nu ne corespund și nervi întinși la maximum. Bunica îmi spunea deseori: „ia-ți pe unul mai urât decât tine, care să te iubească mai mult decât îl iubești tu. O să fii fericită”. Ei, păi, cum așa? Eu îmi doresc lângă mine un bărbat care să îmi placă, care să-mi trezească emoții, să mă țină în priză, să fie puternic, indepedent, să emane masculinitate prin toți porii lui, adică, în mintea mea, exact imaginea bărbatului rău, dur, pe care îl vedem în filmele cu zeci de bătăi pe minut.

Oamenii simpli ne plictisesc, oricât ar fi de inteligenți, parcă nu au nimic de spus niciodată. Știi că sunt acolo pentru tine, iar asta nu reprezintă un interes. Tu ai alte fantezii, iar el nu intră în scenariul tău. Sunt senzaționale relațiile cu astfel de „diavoli”. Cred că fiecare femeie a bifat cel puțin o astfel de relație, dacă nu, vă recomand. Este acel tip de bărbat veșnic înconjurat de femei, curtat, căutat, un lup singuratic ce nu se va opri, cu una cu două, din drumul lui. Acel tip de bărbat care nu îți oferă siguranță și stabilitate, dar îți oferă emoții care îți taie răsuflarea.

Nu îl vei ține lângă tine pe viață, pentru că nu vei vrea, doar dacă și tu ești o aventurieră și-ți place să îți trăiești viața la intensitate maximă, fără să te gândești două ore mai departe. Ne întoarcem tot în brațele celui plictisitor, sincer, cuminte, bun, ascultător, alături de care să duci o viață liniștită, lipsită de orice grijă. Sau…nu?