Uneori, am impresia că am trăit multe până la 30 de ani. Am fost copil, dar nu mi-am trăit copilăria prea mult și nu m-am putut bucura într-adevăr, fiind nevoită să port pe umeri greutățile unui adult. Am crescut, m-am transformat într-o adolescentă cuminte, care nu a ieșit în club până la 20 și ceva de ani. De la vârsta de 22 de ani, după ce am pus punct unei relații imature care ținuse șase ani, pot spune că am început să ies în lume. Am început să simt gustul distracției, al băuturilor alcoolice, al iubirii și al suferinței (după relația aceea lungă nu, nu am suferit).

Arunc un ochi în urmă și mi se pare că am trecut prin atât de multe…

…Și totuși, simt că sunt mică, încă prea mică.

De aceea, toate temerile mele,                     …toate greșelile mele,
…toate deciziile mele.

Am impresia că am făcut atât de mult când, de fapt, ce puțin drum am parcurs.

Am impresia că am câștigat multe, când de fapt am doar multe victorii de jucării, false, colorate, trecătoare…