Îmi plac maimuţicile. De aceea, prefer sa folosesc diminutivul. Sunt super-drăgălaşe, nu credeţi? Şi ce-mi veni mie să mă uit la o poză de-a mea (ştiu, nu tocmai reuşită, abia ce m-am trezit şi nici măcar nu e una făcută profesionist) şi la o poză de-a unei maimuţici. Mi-am adus aminte că mă şi alinta o prietenă „maimuţica”, hi-hi.
Faceţi acelaşi lucru când citiţi acest text, vă rog. Să nu fiu singura care se compară cu o maimuţă, pe bune…
Am gândit-o ca la matematică (deşi nu a fost niciodată materia mea preferată).
Ipoteză. Mă uit la ochii ei, apoi la ochii mei. Mă rog, nu zic că seamănă foarte mult, dar parcă ar fi un om. Căprui, ca ai mei, doar un pic mai rotunzi. Mă uit apoi la obraji şi la barbă. Doamne, ce asemănare…! Apoi, la buze. Aici n-are nimic din ceea ce am eu, clar! Mă umflu un pic în pene când văd ce am eu de la mama natură. Forma feţei. Hmm, nu ştiu la ce doctor s-o fi operat mândra maimuţică din imagine, dar s-a făcut o greşeală, nu prea pare să fie de-a noastră. Deşi mai aruncai eu un ochi acum şi nu e chiar departe de fizionomia omului.
Demonstraţie. De câte ori ajung la Zoo, analizez maimuţele. Mă uit la mâinile şi la picioarele lor. Şi la degete. Oh, God, şi la urechile lor! Şi parcă mă trece un mic fior de… neînţelegere. Şi mă gândesc la cele citite pe Google despre argumentele oamenilor de ştiinţă, privind studiul ADN, fosilele sau antropologia genetică. Poate o să mă credeţi nebună, dar mă întreb… cum ar fi dacă s-ar introduce spermă în uterul unei femele-cimpanzeu? Oare ce ar ieşi?
Concluzie. Acum îmi trece prin minte că Dumnezeu a creat mai întâi maimuţa. Naiba, ştiţi bine că n-aş putea să mă dezic vreodată de credinţa mea. Toată viaţa mea am să cred în Dumnezeu şi am să mă rog atunci când simt nevoia să o fac. De fapt, e singurul lucru despre care pot vorbi sigur; indiferent prin ce am să trec, nu mă voi rupe de credinţa mea în El. Dar ar însemna să fiu nebună să nu văd asemănările dintre om şi maimuţă. Să nu mă gândesc că noi, oamenii, suntem doar o specie mai evoluată.
Dar pe bune, Charles Darwin a fost un ateu înrăit, aşa că nu mă interesează prea tare descoperirile lui. A terminat Teologia, dar s-a căsătorit cu verişoara lui. Aha… Citeam un Psalm care zice cam aşa: „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”…
Te.ai schimbat, in facultate aveai o infatisare mai copilaroasa. Cat despre maimute, eu cred ca Dumnezeu a stiut si stie cum sa faca lucrurile, ce bine ca mai intai a creat omul si apoi animalele si restul vietatilor!
Si acum e copilaroasa, in poza asta eram umflata la fata de la somn :)))