Acasă Arhiva Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

1
Tabara iCarte, iParte: ZIUA 2 – La pas prin Ferma Cobor

A doua zi din Tabăra iCarte, iParte a fost la pas prin Ferma Cobor. Nu a fost vreme să facem drumeție prin toate cele 500 de hectare câte are ferma și ne-am rezumat la întâlnirea cu animalele de care se îngrijesc cei de la Cobor. Ne-am bucurat de timpul petrecut în natură, lăcrimându-ne ochii de cât de mult alb era în jur. Am fost norocoși, pentru că a nins ca-n povești. Iar Joska, ghidul nostru, a fost peste așteptări. Nu doar ospitalier, dar ne-a și condus peste tot și ne-a prezentat ferma în detaliu, atât cât timpul a permis. 

Tabăra de Lectură pentru Adulți iCarte, iParte

Perioada: 3-6 februarie 2023

Localitate: Ferma Cobor, județ Brașov

Participanți: 15

Edituri partenere: Humanitas, Litera

Parteneri: Fautor Winery, Careless Beauty, Seleno.ro, IPPU, Inkorporate

Foto: Dragoș Mirea

Fotografii realizate de Dragoș Mirea

Prima dată am vizitat ferma în toamna lui 2022. Îmi fusese recomandat ca loc pentru următoarea tabără (de fapt, mai degrabă pentru tabăra de vară decât pentru cea de iarnă, însă voiam neapărat la sat), dar când am văzut că fac o oră și jumătate din Brașov, iar când am calculat cu tot cu distanța din București (peste cinci ore București – Ferma Cobor), am fost pe cale să renunț la ideea de a mai veni aici cu tabăra de lectură. Însă ceva m-a tras și atras, poate să fi fost faptul că în București nu ninsese deloc până aproape de sfârșitul lunii ianuarie și voiam să fie o tabără rustică, poate ferma în sine, tocmai pentru că promovează valorile vieții la sat și voiam să-i aduc pe cei de la oraș într-o oază de liniște, relaxare și tradiție românească, cert e că am spus că aici, unde se promovează ecoturismul în România și unde a luat naștere ferma de biodiversitate Cobor, e locul potrivit pentru Tabăra de Lectură pentru Adulți iCarte, iParte. Știam că nu este pentru orice turist. Pe mine mă interesează să fie un loc curat și îngrijit, dar sunt conștientă de faptul că dacă ai pretenții de cazare ca într-un hotel de cinci stele, nu vei găsi aici. Aveam emoții în privința asta, cu atât mai mult cu cât nu îi cunoșteam pe mulți dintre participanții taberei. Din fericire, locul nu doar că a fost apreciat, dar am primit sugestii de a face și tabăra de vară, chiar și tabăra de toamnă tot la Ferma Cobor:). 

Program sâmbătă Tabăra iCarte

10.00 Mic dejun

11.00 Plimbare prin fermă

13.00 Prânz

14.30 Scriere creativă

16.00 Discuții și vot cea mai frumoasă scriere + cadouri

18.00 Joc Ghicește cartea!

19.00 Cina

20.30 Joc

200 de vaci Sură de stepă și câini din rasa Ciobănesc carpatin 

Vă amintiți tabloul lui Nicolae Grigorescu? ”Carul cu boi”, cel în care am crezut mereu – eu, fată crescută la țară și crescând animale la sat – că sunt niște vite obișnuite. De fapt, vitele cu coarne din tabloul marelui artist fac parte din Sura de stepă, o rasă care, în anii ’50, dispăruse aproape complet din România, la un deceniu după Al Doilea Război Mondial. Însă cei de la Ferma Cobor au readus surele în Transilvania. În trecut, folosite atât la trasul căruțelor, cât și pentru producția de lapte și carne, aceste vaci erau foarte importante în viața de zi cu zi a țăranului român, din curtea căruia era nelipsită această specie. Astăzi, la Cobor, surele sunt crescute doar pentru carne. Fiind destul de agresive, nici nu se pune problema de a fi mulse. Gustul mâncărurilor servite la fermă este, într-adevăr, unul deosebit.

Fotografii realizate de Dragoș Mirea

Am continuat plimbarea noastră prin nămeți (nu înainte de a ne mai arunca puțin în zăpada pufoasă și de a mai face niște fotografii) și am ajuns la ”șasă cai frumoși”. Glumesc, am întâlnit doar doi, ceilalți cai se aflau pe un alt hectar al fermei. Luna și Tinkerbell au fost atracțiile celor 15 turiști, adică noi, cititorii, care am lăsat cărțile la cazare și am preferat să ne bucurăm și de această parte a taberei. Caii au o blândețe aparte, sunt animale pe care le-am îndrăgit din copilărie, iar când îi privesc în ochi, simt o liniște de nedescris. Așa a fost și cu cele două fete numite mai sus (Tinkerbell chiar are o poveste tristă, pentru că a fost mult bătută de fostul stăpân, înainte să ajungă în grija celor de la fermă). Mai apoi, ne-am oprit la frumoșii câini ciobănești carpatini, închiși în timpul zilei, câinii ce sunt oferiți gratuit proprietarilor de ovine din zona Munților Făgăraș.

Scriere creativă, jocuri literare și psihologice

După masa de prânz, am avut parte de o activitate destul de intensă și solicitantă. Eu nu știu să scriu sub presiune. De fapt, multe lucruri nu știu să le fac sub presiune, dar am considerat mereu ca fiind provocator. Și apoi, ce mie nu-mi place foarte tare s-ar putea să fie mult pe placul altora. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că activitatea aceasta de scriere creativă a fost foarte apreciată. Tema pe care am propus-o în cadrul acestei activități a fost potrivită locului în care ne aflam:

La ferma Cobor au poposit seara trecuta trei turiști. Dimineața, la micul dejun, apare doar unul. Ce s-a întâmplat cu ceilalți doi?

Ei, și de aici, ne-am distrat copios pe câteva dintre temele auzite. Personal, am văzut persoane nu doar creative, dar și talentate. Așa a venit ideea, împreună cu ai mei colegi mei din Asociația ICARTE, să scoatem o antologie, o colecție de povești iCarte, iParte, revizuită de persoane cu experiență (revin cu detalii în curând).

După ce am votat, în secret, cea mai bună și plăcută lucrare de la acest atelier, am oferit și cadourile, deși erau programate pentru ziua de duminică. Însă, pentru că una dintre persoane trebuia să plece mai devreme în ziua următoare, am preferat să fac asta sâmbătă, să fie suficient timp să ne bucurăm de ele. Cadourile au fost oferite de partenerii menționați mai sus: seleno.ro, care ne-a oferit lumânări parfumate, Careless Beauty, care a dăruit produse cosmetice, și Fautor Winery, care ne-a trimis câte un vin gustos din Moldova. Ne-am mutat apoi în sala de mese și, până se pregătea ospățul, am jucat ”Ghicește cartea!”, un joc despre care doamna Irina-Margareta Nistor mi-a spus că i se pare foarte ingenios. Este, într-adevăr, și pot spune că el nu există pe piața literaturii nici în România, nici în afară. Am căutat, mi-ar fi prins bine să mă inspir și să mă ajut. Au participat și câțiva voluntari la acest joc, însă tot mai am de lucru la el. Este foarte interactiv și se joacă destul de rapid. La unele nu am știut să răspundem și am apelat la #comunitateaicarte :D. Mai e de lucru, cum spuneam, și ce lipsește din pachet este cartea cu grafica care explică despre ce e jocul. Nu vreți să știți cât am căutat să fac așa ceva. Le mulțumesc celor de la Inkorporate pentru tot ajutorul!

Ghicește cartea!

Seara, după cină, am avut un joc care a cam încins atmosfera. Nu îl voi povesti aici, deoarece – deși am zis că nu am de gând să-l mai pun vreodată la o tabără – e posibil să îl mai jucăm și nu trebuie cunoscut de participanți, dar voi scrie regulile de la început, în grup, astfel încât să fie clar pentru toți (inclusiv pentru mine, pentru că și eu am cam vorbit pe lângă în timpul jocului, când trebuia să fie liniște deplină – de la pălinca aia de Hunedoara ni s-a tras!). Totuși, s-a râs mult în primele 40 de minute, ne-am distrat copios pe anumite răspunsuri date. Cum echipa numărul doi a spus că vrea să continue și să nu renunțe, iar în echipa numărul unu s-au cam amestecat regulile de n-am mai înțeles exact ce avem de făcut, după aproape două ore de jucat, ne-am oprit. Cred că era ora 23.00 când am zis să e suficient:).

Câte persoane pot veni în Tabăra de Lectură iCarte, iParte?

Cred că am refuzat cel puțin cinci persoane în ultima săptămână înainte de a începe tabăra, pentru că nu au mai fost locuri. Ce-i drept, nici nu doresc să duc taberele cu mai mult de 15, maximum 18 persoane, pentru că e multă energie care se duce de la unii la alții, iar ca eu să fiu aproape de fiecare în parte – având în vedere că vreau să mă bucur de ceilalți și ca simplu participant, nu doar ca organizator – nu am cum să fac asta cu un număr mare de oameni. Acum am fost 15 cu tot cu mine și fotograf. Să zicem că ar mai fi avut loc o persoană-două, dacă mai aveam o cameră disponibilă. Dar a fost perfect așa cum a fost, nici că aș fi vrut mai mulți oameni în zilele petrecute cu ceilalți. Eu încerc să mă adaptez de fiecare dată experiențelor cu oameni noi. Având de gestionat o comunitate cu peste 20.000 de persoane în grupul iCarte, iParte, am cam reușit, de-a lungul timpului, să înțeleg acest mic aspect: suntem oameni, suntem diferiți, prin urmare, gândim și acționăm diferit. Totul este despre acceptare a acestor diferențe. Dacă punem acum două mere unul lângă altul, o să avem impresia că sunt identice, dar vom vedea în scurt timp și diferențele. Este același lucru cu oamenii. 

Povestea iCarte, iParte continuă. Urmează ZIUA 3!

GALERIE FOTO

Articolul precedent Tabara de Lectură iCarte, iParte: ZIUA 1 (book club)
Articolul următor Tabara iCarte, iParte ZIUA 3 – Satul Cobor
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

1 COMENTARIU

  1. pentru produse lactate, dar si ca tapi de povara, aceste animale sunt o oaza de bucurie pentru cei ce apreciaza biodiversitatea si soseaua de stepa.
    Cu aceasta ocazie, lui Joska, ghidul nostru de la Ferma Cobor, ii transmit un mare multumesc pentru implicare si interesul deosebit pe care ni l-a dovedit si le multumesc tuturor participantilor la tabara pentru modul in care au primit aceasta experienta si ne-au impartasit impresiile.

    Un comentariu minunat despre aceasta experienta de la Ferma Cobor, acceptandmul invitatia de a petrece a doua zi din tabara in natura inconjuratoare! Ati fost norocosi sa fiti martorii unui peisaj fascinant, amintindu-ne de tabloul lui N. Grigorescu, care este emblematic pentru Romania. Cu siguranta, Joska, ghidul nostru, si participantii Taberei de Lectura pentru Adulti iCarte, iParte, vor ramane cu amintiri placute si frumoase despre acest loc incantator. Mult succes in continuare din partea mea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!