Faptul că plâng la unele filme nu mai este o noutate. Îmi plac filmele de dragoste, care au poveşti frumoase şi finaluri neaşteptate. Şi este incredibil cum, de câte ori mă uit la astfel de filme, cu ochii pironiţi pe ecran, ştergându-mi lacrimile şi nasul pe tricoul lui :), îmi revizuiesc atitudinea faţă de cel de lângă mine… Vă recomand aceste filme cu toată căldura. Sigur, mai sunt şi altele, dar pe acestea le-am văzut/revăzut de curând şi mi-au rămas la suflet.

1. „If Only„ (2004) este un film de nota 10, fără îndoială. Deşi actriţa Jennifer Love Hewitt nu este tocmai preferata mea. Nu spun că joacă prost, cel puţin în rolul acesta chiar a ştiut să-şi pună în valoare calităţile actoriceşti.

Samantha şi Ian locuiesc împreună, de ceva timp, la Londra. Au parte de o zi nu tocmai bună, în care sunt puşi în faţa unor diferite situaţii, ea spunându-i, la un moment dat, că nu se potrivesc atât de mult pe cât au crezut. Ceea ce pare a fi adevărat după comportamentul lui faţă de ea.

Am plâns cu suspine pentru că şi în viaţa reală se poate întâmpla să iubeşti foarte mult o persoană, dar să nu ştii să-i arăţi. Din păcate, nu am ales momentul potrivit să văd acest film. Starea mea nu era tocmai grozavă şi aş fi avut nevoie de o comedie. Filmul m-a întristat grozav, nu mă aşteptam să mă afecteze.

„Cum să iubeşti pe cineva aşa mult şi să nu ştii cum să-i arăţi asta?”

2. „PS. I love you” (2007). Acest film de dragoste face parte din categoria comediilor romantice şi ce ciudat este să te amuzi, dar să şi plângi în acelaşi timp. M-a impresionat întâi cartea, după care am ales să văd şi filmul, care îi are ca protagonişti pe frumuşica Hilary Swank şi pe sexosul Gerard Butler. Este o poveste de supravieţuire fără persoana iubită, şi nu pentru că unul dintre parteneri nu mai vrea, ci pentru că moartea îi desparte pe cei doi.

Gerry moare la numai 30 de ani, iar Holly, rămasă singură, trebuie să înveţe să trăiască fără cel lângă care se văzuse pentru tot restul vieţii. În fiecare dimineaţă se trezeşte, uitându-se în stânga ei şi stându-i pe buze sărutul pe care îl primea şi îl oferea. Din păcate, nu e nimeni, doar ea. Şi amintirile. Încă îl iubeşte, încă suferă, încă îi e dor. Iar povestea de dragoste începe abia după moartea lui…

„Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi”.

3. „The Notebook” (2004). M-a tulburat puţin acest film. Lăsând la o parte povestea dintre cei doi, că se iubesc împotriva familiei, a diferenţelor de avere şi că îmbătrânesc împotriva destinului. Nu am cunoscut până acum o iubire ca aceasta, oare există numai în filme?

Sunt nişte secvenţe de o sensibilitate şi de o frumuseţe aparte. După ce trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, se despart, după care se reîntâlnesc după 14 ani şi au parte de o viaţă frumoasă. Din păcate, ea suferă de Alzheimer, dar aici este şi cea mai frumoasă parte a filmului, atunci când Noah (James Garner) şi Allie (Gena Rowlands) sunt bătrâni.

Cred că este un film pe care trebuie să-l vizionezi măcar o dată în viaţă. Mie, una, mi-a transmis nişte emoţii greu de descris în cuvinte. Cel puţin, finalul… wow!

„Iubirea cea mai frumoasă este cea care trezeşte sufletul şi ne face să ne dorim mai mult, cea care ne pune inimile pe jar şi ne aduce liniştea interioară. Şi asta mi-ai dăruit tu. Asta este ceea ce am sperat eu să iţi dau pentru totdeauna”.

4. „A walk to remember” (2002). Ador filmele în care nu bănuiesc nicio secundă ce urmează! Aşa se întâmplă şi în acesta. La început pare un pic boring, un film pentru puşti, dar pe parcurs îţi dai seama că a meritat să alegi să-l vezi. El este un rebel, un uşuratic, care nu ştie să aprecieze nimic din viaţă (Shane West), dar va fi schimbat de o fată cu totul şi cu totul banală (Mandy Moore), la care nu s-ar fi uitat nici în cele mai urâte coşmaruri ale lui.

După ce el a fost pedepsit să joace cu cea mai nepopulară fată din şcoală, îşi dă seama că s-a îndrăgostit de ea, care fată nu este nimeni alta decât fiica preotului, acesta nedându-i voi să iasă nici măcar la un suc cu vreun băiat. Iar când ajung să aibă o poveste magică, el primeşte cel mai zdruncinant secret pe care ea îl păstra…

„Dragostea este întotdeauna răbdătoare şi bună. Nu este geloasă. Dragostea nu este niciodată ostentativă sau îngrădită. Nu este nepoliticoasă sau egoistă. Ea nu găseşte plăcere în păcatele altora, ci gustă doar adevărul. Este întotdeauna gata să scuze, să aibă încredere, să spere şi să îndure orice îi iese în cale”.

5. Dear John (2010). Acelaşi Nicholas Sparks care a scris „Notebook” şi „A walk to remember” nu face excepţie nici de data aceasta. Actorii joacă foarte bine şi se potrivesc. Nu mă dau eu în vânt după băieţii cu ochii albaştri, dar ăsta mic e tare simpatic. Mă rog, mic. Aşa le zic eu tipilor sub 29 de ani :))) (deşi în film pare să fie trecut de vârsta asta).

Jonh (Channing Tatum) este un tânăr rebel şi confuz, care se înrolează în armată pentru a scăpa de viaţa monotonă pe care o duce alături de tatăl lui bolnav şi colecţionar de monede. Savannah  (Amanda Seyfried) este studentă şi are ca ţel să-i facă fericiţi pe copiii bolnavi de autism. Cei doi se îndrăgostesc pe neaşteptate.

Momentul acela în care se sărută în ploaie, deşi durează foarte puţin (mă aşteptam să facă dragoste), este începutul relaţiei lor. Urmează şapte de ani în care tinerii îşi scriu cât pot de des, lucru care face ca iubirea lor să devină tot mai puternică.

Un moment impresionant este atunci când îşi promit ca, în nopţile cu lună plină, când fiecare se va uita la ea, să se gândească unul la celălalt. El trebuie să se întoarcă definitiv acasă, numai că tragedia din 11 septembrie îi dă planurile peste cap. Ea se va căsători cu un prieten din copilărie (grav bolnav), iar lucrurile par să nu mai poată fi schimbate. Dar când este dragoste la mijloc, poţi să fugi, să te ascunzi, să te minţi, să fii cu altcineva, însă destinul tău este acelaşi: să fii cu acea persoană :).

Un alt moment deosebit este atunci când îi scrie tatălui lui şi îi citeste scrisoarea când acesta se află pe patul de moarte şi îi spune că îl iubeşte (deşi niciodată nu s-a purtat frumos cu el din cauza bolii de care suferea).

„No matter where you are in the world, the moon is never bigger than your thumb”.