Fusta TUTU are acel „je ne sais quoi” şi este, fără îndoială, una dintre cele mai adorabile creaţii vestimentare din istoria modei. Purtată întâi de o balerină, apoi de o regină, istoria tulle-ului a început prin anul 1700 când, în oraşul francez Tulle, s-a inventat acceastă ţesătură asemănătoarea cu fagurele de miere.
Nu trebuie să fii balerină pentru a purta fusta din tulle, dar te poţi simţi ca o prinţesă urbană. Pentru că fusta din tulle este ceva aparte, special. Fiecare Tutu are o poveste. Alb de zăpadă, alb-gri, alb-argintiu sau negru abanos, roz fucsia, roz purpuriu sau roz bonbon, albastru electric, albastru celest sau albastru turcoiz, roşu de sânge sau roşu grenadine, gri perlă sau gri afumat, verde smarald sau verde avocado, coacăză neagră, crem capuccino şi multe alte culori pe care le poţi alege atunci când comanzi o fustă din tulle.
Fusta din tulle nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei fashioniste. Este versatilă şi poate fi purtată cu bluză simplă, cămaşă, maiou, corset, tenişi, ghete, pantofi stiletto, pantofi clasici etc. Trebuie doar să fii puţin inventiv şi poţi crea din ea o super-ţinută de efect. Această fustă îmi aminteşte de Carrie Bradshaw, personajul interpretat de Sarah Jessica Parker în Sex in the City, cea care a făcut celebră fusta din tulle, readucând-o în lumina reflectoarelor. Este perfectă şi se potriveşte de minune în orice context.
Elegant
Ai un eveniment seara şi nu ştii ce să porţi? Păi, e foarte simplu. Trebuie doar să ai în garderobă o fustă din tulle (dacă n-o ai, îţi pot crea eu oricând, başca ofer şi consiliere vestimentară 😉 ). Datorită materialului fin şi diafan, merge foarte bine, indiferent de lungime. Recomand o cămăşuţă de mătase, dar se potriveşte şi un corset pentru un look tip baby-doll. Important este să nu fie foarte vaporoasă partea de sus, pentru a se aşeza lejer în fustă, lăsând astfel ideea de evidenţiere a taliei. Dacă alegi ca fusta să fie albă, recomandarea mea este să pui orice altă culoare sus, pentru a ieşi din imaginea aceea de miresică. De asemenea, contează foarte mult şi ce pui în picioare. Nişte pantofi cu toc nu trebuie să lipsească dacă vrei să ai un outfit de senzaţie la petrecere.
Revin cu partea a doua, în care am să vă vorbesc despre celelalte combinaţii în care fusta tulle face ravagii ;). Până atunci, poze: