Vreau să vă spun că sunt atât de fericită, încât nu-mi mai încap în propria piele. Am ieşit dintr-o relaţie în care mă simţeam incompletă, am revenit la Capitală, unde mi-am găsit job-ul visurilor mele, am un salariu atât de mişto, încât îmi permit să aleg orice destinaţie în orice ţară vreau doar pocnind din degete, am achitat toate datoriile pe care le-am făcut în ultimele luni, sunt curtată de băieţi drăguţi şi inteligenţi, ce să mai, totul merge strună.
OK, mint.
Cred că v-aţi prins din momentul în care am început să vorbesc despre job, bătând câmpii cu nu ştiu ce vacanţe exotice. Am cam exagerat cu descrierea.
De fapt, nici nu am găsit de lucru (naiba, n-au trecut nici două săptămâni, de unde atâta noroc?!), nici cu fericirea nu mă laud. La începutul anului, mai bine zis la sfârşitul celui care a trecut, făceam caterincă cu prietena mea, Magda, spunând că 2015 va fi anul nostru. Cele patru cifre însumate dau 8, adica numpărul nostru norocos. Nu mai ştiu de ce al ei, dar al meu a fost din momentul în care am câştigat vreo 800 de lire acum câţiva ani într-un cazino din Londra (simplu, dealer-ul a dat spin, iar roata s-a învârtit până în momentul în care bila a picat pe 8. PS: v-am spus mai demult că am lucrat în cazino, nu?).
Ok. Iar mint un pic. Acela a fost singurul moment în care cifra 8 m-a ajutat. Şi pentru o simplă coincidenţă, pentru un simplu noroc venit într-o seară la distracţie, am considerat 8 – cifra magică. O prostie. M-am îmbătat cu apă rece că anul ăsta fac lucruri extraordinare, bazându-mă pe un număr. Pentru numele lui Dumnezeu, uneori sunt îngrijorată pentru mine însămi!
Singura chestie e că mă simt liniştită. Şi că nu are cum să nu vină şi ceva bun după atâtat zbucium, tristeţe, lacrimi. Viaţa mea nu poate însemna numai asta. Am întâlnire cu ea zilnic. Şi mi-a spus că totul va fi bine. Pe toate planurile.
welcome! 🙂
🙂