Din păcate, titlul nu e cu nimic exagerat.

Nu e suficient să fii frumoasă, să arăţi bine şi să mai ai şi ceva în creier. Te ajută pe moment, cât să treci cu bine de un prim interviu (100% dacă angajatorul este bărbat). Apoi încep avansurile. Mi-am dat demisia de două ori până acum, în timp de doar două luni la fiecare job. Am rezistat bine, totuşi. Două luni nu-s puţine.

Şi nu sunt singurul caz. Credeţi-mă, am prietene frumoase şi muncitoare, care n-au făcut şi n-ar face în viaţa lor un compromis de natura asta. Şi se tot lovesc de fix aceeaşi problemă ca mine.

În urmă cu ceva timp, mi s-a întâmplat ca un bărbat să-mi propună un job foarte mişto, şi anume să fiu consiliera unui europarlamentar (m-am interesat: om însurat, cu familie, sobru, liniştit, la casa lui). Mda, eu şi politica. Nu mă pup prea tare cu acest domeniu, dar pentru un salariu de… să zicem destul de mare, aş fi capabilă să învăţ mici „şmecherii”.

Şi cum totul se pare că are preţ, condiţia pentru a fi recomandată către acest om era să „ies” mai des cu tipul care a venit cu oferta. Care tip mă cunoaşte de ani buni, în faţa căruia m-am destăinuit şi despre care am crezut că mă poate ajuta printr-un simplu gest de prietenie. Sigur, mi-a spus de nenumărate de povestea dintre o femeie şi un bărbat, cum că nu există, dar eu am contestat întotdeauna. Pentru că întotdeauna mi-a lăsat impresia că este un tip afabil, gata să-mi sară în ajutor.

Când i-am povestit despre problemele pe care le-am întâmpinat la serviciu şi că am rămas fără unul dintre cele două locuri de muncă sau că am fost la un interviu în celălalt capăt al Bucureştiului, unde salariul era fix 1000 de lei (a fost un şoc pentru mine, nu mă aşteptam să mai existe salariile astea, în condiţiile în care acum 5 ani câştigam 1200 de lei în Piteşti!), mi-a râs în faţă: „Pe de o parte te admir, dar pe de alta mă amuză încercările astea ale tale, lupta asta continuă cu viaţa, când totul ar putea fi atât de simplu pentru tine. Eşti o fraieră, poţi avea mult mai mult, poţi să ai bani, să mergi în deplasări, să-ţi faci viaţa aşa cum pofteşti…”.

Oare ce l-a făcut să creadă că până la 28 de ani nu m-am distrat sau n-am văzut suficiente locuri din lume încât să nu fiu tentată să-i accept propunerea?

Sigur că „simplu” şi „uşor” sunt sinonime. Iar între o femeie simplă şi o femeie uşoară este o diferenţă ca cea de la cer la pământ. În plus, pe mine mă caracterizează cuvântul „greu” în viaţă, din copilărie şi până în prezent cel puţin.

În momentul acela, eram la un pas să dezlănţui Jihadu’, de nervi , de ciudă, de frustrare, dar ştiu să fiu şi o persoană calmă şi cerebrală, atunci când e cazul. Bineînţeles, propunerea a fost făcută sub „perdea”, la fel cum am redat şi eu în acest text.

Este trist, foarte trist, pentru o femeie să fie pusă într-o asemenea situaţie. Este absolut umilitor să fii privită ca un simplu obiect sexual, fără a-ţi fi luate în calcul restul calităţilor, afară de cele fizice. E deranjant şi din faptul că sunt atâtea care ar accepta. Şi o ştie, doar nu sunt prima de care a încercat să profite la modul ăsta. Cu multe chiar i-a mers. El profită de poziţia pe care o are, având mereu o bucăţică la dispoziţie, ea profită de tot ceea ce ştie că el poate să ofere. Na, oricărei ţărăncuţe îi place să intre în lumea bună şi să guste din şampaniile oferite la diverse evenimente.

Oare e atât de greu să ajuţi fără să ceri ceva la schimb?

Pe cuvântul meu că, dacă aş fi fost bărbat şi aş fi avut posibilitate, eu aşa aş fi procedat. Şi m-aş fi uitat peste ani la persoana căreia i-am oferit ajutorul meu necondiţionat şi aş fi zis cu mândrie: „E produsul meu. Datorită mie a ajuns unde e acum”.

Ce satisfacţie poţi să ai ca bărbat, ştiind că o femeie închide ochii şi face sex cu tine în speranţa unei vieţi mai bune?!

Cum să ajungă România la un nivel ridicat cu astfel de oameni ce au asemenea valori (i)morale?

Doamne, rău e să fii super-deşteaptă, dar urâţică şi să o şi conştientizezi, însă e rău şi să fii frumuşică, dar cam prostuţă. Iar când eşti înzestrată cu amândouă, adică şi un pic de frumuseţe, şi ceva inteligenţă, e clar de ce lucrurile se complică. E greu să-ţi găseşti şeful perfect, iar de bărbatul potrivit nu mai vorbesc.

Nu o dată mi s-a întâmplat în viaţă să fiu pusă în situaţia de a mă întreba singură, în faţa oglinzii: „ce fac, rămân aici şi mă înec ori îmi iau avânt şi urc înapoi la mal, oricât de alunecos ar fi?”. Varianta a doua m-a ajutat si mă va ajuta întotdeauna, oricâte beţe-n roate mi-ar fi puse :).