Acasă Carti Carti dezvoltare personala Nu uita, Universul e de partea ta ! :)

Nu uita, Universul e de partea ta ! :)

0
Nu uita, Universul e de partea ta ! :)

Noi, oamenii, suntem cele mai nemulțumite creaturi, avem tot ceea ce ne-ar putea fi de folos în fața ochilor dar vrem întotdeauna mai mult, mai bine, mai repede, mai ușor. În tot ceea ce facem, căutăm „extraordinarul”, uitând să ne bucurăm tocmai de acel obișnuit care face orice om înțelept fericit. Încă de când descoperim primele lucruri în viață, poate unii mai devreme, alții mai târziu, ne autosetăm să funcționăm într-o goană continuă după lucruri, obiecte, poziții, relații, statusuri financiare, aprecieri, etc.

Și, deși viața nu ar trebui să fie o luptă, de cele mai multe ori se dovedește complicată, astfel că omul modern se sabotează, inconștient sau chiar voit, pentru a obține diferite stări care, aparent, aduc fericirea, cel puțin de moment, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre un alt țel, și-un altul, și tot așa… în drumul spre efemeritate. Însă cei mai norocoși dintre noi ajung să descopere adevăratele bucurii ale vieții în micile satisfacții, măruntele gesturi, simplele acțiuni și să găsească bucurie în tot ceea ce îi înconjoară alături de toți cei apropiați.

Atâta vreme cât trăim totul la momentul prezent, fără incursiuni exasperante în trecut și idealizări ale viitorului care să aducă tot ceea ce ne lipsește acum, Universul va contribui la găsirea echilibrului interior aducător de liniște, calm, bucurie. Cu alte cuvinte, fericirea se va crea pe măsură ce acceptăm că tot ceea ce ni se întâmplă este spre binele nostru, luăm învățăminte din fiecare experiență, ne autoeducăm în relaționarea cu ceilalți și creăm premisele propriei dezvoltări croite pe sufletul și asemănarea noastră.

Printre vorbele de duh se află una care transpune foarte bine această stare a omului mereu în căutare, al cărui ego spune: „Odată ce toate sunt la locul lor, eu îmi voi găsi pacea”. În același timp însă, sufletul spune: „Găsește-ţi pacea, și toate se vor așeza la locul lor, de la sine”. Astfel că, de fiecare dată când ne pierdem în detalii si uităm esența, să ne amintim că printre lucrurile care contează cu adevărat în viață se numără fiecare vorbă bună, fiecare faptă dreaptă, fiecare amintire frumoasă, fiecare zîmbet cald, fiecare moment sincer și toate acele vise care chiar se împlinesc.

Și nu uita, Universul e de partea ta! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!