sursa foto: cdn.theculturetrip.com

A fost o vreme, când eram eu mai tânără, în care aveam o mare afinitate pentru bărbații maturi. Am avut mai multe relații în care partenerul era mai în vârstă decât mine și am tras concluziile potrivite, abia foarte târziu, când am ajuns să cunosc „TINEREȚEA”. „TINEREȚEA” este el, bărbatul pe care îl am acum lângă mine.

De fapt, chiar și prima relație din viața mea a fost cu un bărbat mult mai mare decât mine, eram foarte imatură și aveam multe fantezii. La momentele respective mi se părea cool, dar mai ales, consideram că cei de vârsta mea sunt mult prea tineri pentru a fi luați în seamă în acest sens, așa că mă orientam doar către cei mai mari. Eram adolescentă și acesta a fost modul meu de a aborda viața, unul nu foarte sănătos, dacă e să privesc acum către trecut.

Vârsta este doar un număr?

Așa îmi plăcea să cred și consideram asta ca fiind adevărul suprem, consideram că sunt nonconformistă, dar doar greșeam, permițându-mi „luxul” de a nu avea o părere proprie, ci de a mi-o asuma pe cea a fetelor tinere care au relații cu moși celebri pentru banii și faima lor, iar aici intră multe vedete de peste ocean, dar și de la noi; știți voi cine.

Consideram că, ieșind cu băieți mai mari cu cel puțin șapte ani decât mine, voi deveni mai matură într-un timp mai scurt, voi trece mai ușor peste necazurile vârstei și voi trăi la un alt nivel. Adevărul este că, intelectual, mereu m-am ridicat la nivelul lor, dar emoțional, niciodată. Nu am știut ce înseamnă spiritualitatea, căutam așa-zisa protecție psihologică în paturi străine sufletului. Am mascat imaturitatea și am fost frustrată cu asta, dar niciodată nu am acceptat frustrarea, așa că am ascuns-o până și de mine.

Aveam ce vorbi cu foștii mei iubiți, dar parcă nu eram în comuniune cu ei și asta realizez abia acum, după destul de multă vreme petrecută alături de primul partener de vârsta mea. Acum îmi dau seama că o relație înseamnă mult mai mult. Înseamnă iubire, dăruire, acceptare, comunicare spirituală, dorință. Recunosc că nu am iubit decât de două ori în viață. Nu am oferit iubire niciunui bărbat matur, pentru că nici nu cred ca m-a înțeles vreunul, așa cum o putea face cineva apropiat de vârsta mea.

Prima oară am iubit când eram foarte tânără, am trăit o iubire nebun de profundă pentru un băiat de vârsta mea, dar cu care nu am avut o relație, care nu m-a privit în acel fel în care așteptam să o facă. Poate neîmplinirea asta m-a aruncat departe de cei potriviți pentru mine și m-a făcut să îmi îndrept pașii către bărbații maturi care mi-ar fi răspuns mult mai ușor la sentimente. Din păcate, nu am oferit dragoste. Prima iubire m-a secat de profunzime.

A revenit câțiva ani mai târziu, după multe căutări eșuate, după multe brațe puternice în care m-am aruncat, a revenit și înflorește în fiecare zi în inima mea din ce în ce mai intensă. Acum nu mă arunc în brațe puternice, mă arunc în brațele LUI, ale UniversuLUI meu.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ