AcasăSanatateEducatie nutritionala90-60-60. De ce ai vrea o astfel de siluetă?

90-60-60. De ce ai vrea o astfel de siluetă?

Published on

spot_img

time-your-stimulants

Silueta perfectă este formată din măsurile 90-60-90, care reprezintă un etalon al frumuseţii. Însă acest lucru este valabil numai şi numai în cazul femeilor înalte. A fotomodelelor, mai bine-spus, adică a acelor femei care au cel puţin 1,70 metri. Dar dacă eşti mică de înălţime, nu e indicat să respecţi neapărat acest ideal. Sigur că, de preferat, ar fi să poţi avea astfel de forme, chiar dacă ai puţin peste 1,50 metri. Pentru că, în opinia mea, este OK să ai sânii şi fundul ceva mai mari, iar talia subţire. Câtă vreme nu ai burtă, poţi să fii totalmente mândră de corpul tău.

Eu am 1,62 metri şi niciodată nu am avut dimensiunile perfecte. Până acum vreo doi ani, aveam 86-67-90. Azi am 86-67-93

Mda, cam aşa stă treaba. În loc să meargă acei trei centrimetri la sâni, ei s-au dus tot pe fund, unde deja aveam. Dar nu mă plâng. Eu muncesc foarte mult la sală pe timpul iernii. Deşi… nu mă aştept ca şoldurile să dea înapoi. Oricum, am rămas tot la mărimea S în ceea ce priveşte hainele. Nu mă vait că am să mă îngraş, pentru că am să am grijă.

Important este să cumperi mărimea potrivită atunci când îţi alegi haine. Când nu se poate, apelezi la croitoreasă. Este absolut necesar să ai o croitoreasă bună, pentru a-ţi modifica hainele corect, iar vestimentaţia va arăta apoi impecabil pe tine. Şi eu am propria croitoreasă, deşi o numesc, mai degrabă, profesoară, ea fiind cea care care m-a învăţat bazele croitoriei, astfel încât să lucrez singură la dragile mele maşini de cusut.

Ca să ajungi la dimensiunile perfecte ai de muncă. Trebuie să ai grijă ce mănânci şi, neapărat, să faci cât de mult sport poţi.

Tu ce dimensiuni ai şi ce mărime porţi la haine? Eşti mulţumită de tine sau ai face o schimbare?

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

Vedeta toamnei, dovleacul copt. Rețeta mea

Nimic nu merge mai bine pe vremea asta decât o rețetă delicioasă de dovleac...

Am renunțat la machiaj. O săptămână

Am decis să nu folosesc niciun pic de machiaj timp de o săptămână. Vreau...

Slăbire rapidă pentru femei în mod natural

Dietele şi fluctuaţiile în greutate au existat dintotdeauna. Atât femeile, cât şi bărbaţii, s-au...
error: Content is protected !!