Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu Prieteni cu beneficii – o relaţie pe termen scurt

Prieteni cu beneficii – o relaţie pe termen scurt

0
Prieteni cu beneficii – o relaţie pe termen scurt

couple-mood-love-kiss-hd-wallpaper

Prieteni cu beneficii este varianta elegantă. Pe şleau, acest tip de relaţie are o denumire mai simplă şi mai corectă: sex fără obligaţii. Însă indiferent de cum îi spune, rezultatul este acelaşi: nopţi de amor petrecute împreună, fiecare partener luând singur micul dejun, fără sărutul de „noapte bună” sau de „bună dimineaţa”. Poate doar ţigara „de după”. Dacă te-ai uitat la „Friends with benefits” şi te-ai văzut în viaţa reală într-o astfel de relaţie, fii sigură că există o şansă la un milion ca lucrurile să se întâmple precum în filme. O relaţie, de orice natură ar fi ea, are beneficii pentru ambii parteneri. În cazul de faţă, cel mai mare avantaj este sexul, o nevoie necesară a amândurora. Desigur, cum spuneam, sex fără obligaţii.

O relaţie cu beneficii nu are durată prea lungă. Cred că bărbatul este cel care preferă acest gen de întâlniri, însă femeia o cere cu mai multă insistenţă decât el. Şi tot ea este cea care începe „jocurile”, care uită că respectivul nu-i iubitul ei, care se supără dacă nu-i dă niciun semn două zile, care devine dintr-odată geloasă şi se comportă ca şi cum ar fi scăpat din junglă, pierzând controlul asupra propriei persoane.

Pentru că noi, femeile, oricât de mândre suntem, tânjim după afecţiune, după căldura unui corp uman, după stabilitate. Oricât de mari şi tari ne dăm, înlăuntrul nostru suntem fiinţe care suferă după iubire. Braţele puternice care ne strâng în braţe în timpul sexului nu aduc decât o scurtă alinare.

Poţi avea o relaţie fără angajamente doar până în momentul în care simţi ceea ce simţi. Până în momentul în care seara, când te pui în pat, începi şi te gândeşti la el într-un alt mod, dimineaţa, când te trezeşti, îţi imaginezi cum ar fi să beţi cafeaua împreună, seara, când ieşi de la serviciu, ţi-ai dori să vină să te ia şi să rămâneţi în oraş, la o cană de vin fiert, să vorbiţi… pur şi simplu să vorbiţi. Din acel moment, va trebui să fii sinceră şi să-i spui clar ce simţi. S-ar putea să ai o surpriză, iar el să aibă aceleaşi gânduri stranii şi îşi pune întrebări ca şi tine.

Sau nu, şi asta e. Îţi vezi mai departe de drum, că doar sunt o mulţime de bărbaţi frumoşi, buni la suflet şi la pat şi, în plus, liberi şi disponibili. Nu spun să-i iei pe toţi la rând şi să ai relaţii intime fără implicaţii sentimentale. Dar nici să te joci cu propriul corp şi cu propriul suflet nu e indicat, căci asta poate arde al naibii de tare.

 4eaae1560e9c811b2781fddb9cbdbfc8

Articolul precedent De ce este câinele cel mai bun prieten al omului
Articolul următor 90-60-60. De ce ai vrea o astfel de siluetă?
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.