Era vară şi una dintre acele zile fierbinţi, când îţi vine să mergi cu sticla de apă pe drum şi să te stropeşti la fiecare două minute. Obişnuiesc să vin vara la ţară, la bunicii din partea mamei. E atât de plăcut, de relaxant să mergi desculţ prin iarbă şi să te aşezi la gura unui copac, ferindu-te de razele fierbinţi ale soarelui!

Iar acum asta fac, sunt la poartă şi m-am întins pe iarbă, respirând aerul curat şi proaspăt. Vis-a-vis, văd un Touareg de un albastru închis oprit la poarta vecinilor. Ciudat, îmi zic, pentru că nu mai locuieşte nimeni aici.

Deodată, observ că iese din curte un bărbat, să aibă la vreo 30 de ani, bine făcut, cu braţe puternice, cu pieptul ce lasă să-i iasă câteva fire de păr răzleţe la vedere prin V-ul tricoului, ochii de un negru precum măslinele şi buzele groase, cărnoase, de-ţi vine să le mănânci ca pe cireşele alea mari şi coapte, cu un pic de „carne” în ele. Măiculiţă, şi ce palme are, ce degete lungi, ca de pianist!…

-Hei, tu! spune observând, probabil, că îl privesc.

-Ă.. bună, zic eu, bâlbându-mă.

-Nu mă mai ţii minte, aşa-i?

-Scuză-mă…?

-Roxi, Roxi… au trecut anii, dar totuşi…, spune zâmbindu-mi superior.

-Nu înţeleg,  îi zic la fel de buimacă.

Ce naiba? Hai că începe să mă enerveze.

-Sunt eu, Adi. Aveai zece ani când ne-am văzut ultima dată. Veneam mereu în vacanţele de vară… ne jucam.

-Aa, Adi! Wow, te-ai făcut… bărbat, zic roşind uşor, ca o copilă prostuţă.

– Da, şi tu… femeie, îmi face el cu ochiul şi simt cum se zbate ceva în mine, jos în chiloţei, mai exact, şi cred că, inconştient, am început să fac nişte exerciţii Kegel.

Ok, eu şi Adi ne-am plăcut foarte  mult când eram copii. Şi ne mai jucam aşa, din când în când, cu mânuţele, atingându-ne pe-aici, pe colea.

-Nu vrei să bem o limonadă? mă întreabă venind către mine şi întinzându-mi mâna înainte de a răspunde.

Deja mă las condusă de el ca teleghidată, fără a scoate un cuvânt. Doar respiraţia îmi este din ce în ce mai sacadată şi simt că m-am umezit. Nu pe frunte, nu pe spate de prea cald. Ci direct între picioare. Noroc că am o fustiţă vaporoasă, care permite să intre ceva aer.

Adi mă ridică în braţe şi mă aşază pe măsuţa din bucătărie, în timp ce el pregăteşte paharele cu limonadă. După ce a stors şi ultima lămâie, se apropie de mine şi-mi dă degetul să i-l sug. Îl iau mecanic şi închid ochii, simţind aroma şi gustul acrişor al fructului. Sug din ce în ce mai lacom şi simt cum uit de mine, lăsându-mă pradă buzelor lui care, nu ştiu în ce moment, au ajuns pe gâtul meu.

Buzele ni se unesc, iar mâinile ni se împreunează. Hainele sunt deja istorie…

Acest text reprezintă una dintre fanteziile mele şi a fost scris după câteva pahare de vin roze, băute sub mirosul plăcut al lumânării cu miros de lavandă, ce arde încetişor în living. În realitate, nu m-aş aventura aşa cu un bărbat. Şi nu pentru că aş fi timidă sau pudică sau neîndrăzneaţă. Doar că nu m-aş putea lăsa purtată de val cu un tip despre care nu ştiu nimic. Este foarte important pentru mine să simt că are inteligenţă emoţională.

Şi sigur că nu pot doar atât la capitolul imaginaţie. Dar na, am băut şi eu puţin.

În orice caz, acum că am terminat de scris, nu pot să mă pun aşa uşor la somn. Îmi place de mine când mă joc… cu mine :D.