Cred că „Jurnalul fericirii”, scrisă de Nicolae Steinhardt, este cea mai vie carte pe care am citit-o vreodată. Pe lângă faptul că a fost scrisă în urma unor incidente cel puțin tragice, este și o dovadă pregnantă a trecutului nostru, a ceea ce se dorea a fi șters din societate în timpul comunismului, și anume, libertatea de exprimare și dorința de cunoaștere.

Titlu: Jurnalul fericirii
Autor: Nicolae Steinhardt
Gen: Memorii

Recenzie „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt

„Jurnalul fericirii” a luat formă după ce autorul a fost închis din cauza unei nesupuneri asupra statului, împreună cu alți intelectuali români, precum Constantin Noica, cel pentru care a și acceptat cu plăcere cei 13 ani de muncă silnică (a crescut împreună cu majoritatea oamenilor de cultură cu care a fost închis).

Prin urmare, cartea este plină de vorbe înțelepte și părți ale vieții sale înainte și în timpul închisorii, însă aceste detalii rămân pentru voi să le descoperiți și să decideți valoarea lor. Evenimentele nu sunt notate în mod cronologic, astfel că ”jurnalul” prinde, după părerea mea, viață, căci este realizat din amintirile lui, mai puternice și dureroase, sau pur și simplu de ținut minte pentru viitor.

Mesajul transmis de autorul Nicolae Steinhardt

Ce am să vă ofer însă, este începutul, prin care sunt sigură că am să vă conving să-i încercați paginile (este, ce-i drept, puțin grea de citit) care m-au pus puțin pe gânduri, aproape că a fost un incipit prea brusc pentru ce urma. Steinhardt propune trei metode de a-ți duce existența, pe care eu le-am conectat cu 3 tipuri de temperament uman (mai rămâne melancolicul, scuze), deoarece m-am gândit că nu oricine  își poate schimba temperamentul doar pentru un stil de viață care l-ar duce spre libertate.

În aceste trei metode, autorul pune mare accent pe o libertate mintală, în urma căruia să nu mai poți fi amenințat sau intimidat, să poți lua deciziile doar în urma propriilor experiențe.

Iar restul, depinde de fiecare să descopere, în momentul în care am trecut de aceste trei metode și am intrat efectiv în pâine, felul său de a relata a fost puțin febril, ca și cum ar fi scris acele rânduri din disperare, din dorința acerbă de a spune cât mai rapid ce avea de spus, înainte de a se întâmpla ceva cu manuscrisul său.

„Jurnalul fericirii” este un manifest al vieții, unde umanitatea se întânlește cu Dumnezeu, la răscrucea propriilor greșeli și experiențe, unde, în fiecare lucru de pe acest pământ se găsește frumusețe și iubire. Întotdeauna.