Acasă Moda Vine vara, bine-ţi pare, ia gentuţa la plimbare!

Vine vara, bine-ţi pare, ia gentuţa la plimbare!

Vine vara, bine-ţi pare, ia gentuţa la plimbare!

230-horoscop-destinatii-de-vacanta-potrivite-zodiei-tale

Spuneam într-un articol anterior că am să scriu despre micul meu proiect. Am să vă spun, într-una din zile, cum a luat naştere această poveste şi cum am ajuns să fiu pasionată de croitorie. Mă întreba cineva zilele trecute (într-un mod ironic) dacă am lăsat scrisul pentru a coase la maşină. Ei bine, nu. Ador să scriu, la fel de mult pe cât iubesc să croiesc. Mai ales că cele două au ceva în comun: ambele necesită puţină imaginaţie şi în ambele ideea se modifică pe parcurs. Atunci când mă apuc să scriu ceva, finalul este cu totul altul decât cel la care m-am gândit iniţial. Iar atunci când mă apuc să fac o gentuţă sau un turban sau orice altceva, produsul arată la final altfel decât aveam în minte când m-am apucat.

Departe de mine gândul de a mă numi designer vestimentar. Sunt înnebunită după shopping. La fel cum nici scriitoare n-am să mă numesc dacă voi publica o carte, chiar şi două. Ambele intră la categoria „pasiuni”. E foarte frumos să faci ce-ţi place, pentru că, atunci când nu pui banii pe primul loc şi faci din suflet, lucrurile ies mult mai bine şi mult mai frumoase :).

Iar acum să vă prezint primul meu produs handmade. Fiecăruia am să-i pun o denumire, care să corespundă imaginii, aşa cum se vede mai sus. Momentan, fotografiile nu sunt chiar cele mai reuşite, dar vom ajunge şi la partea aceea :).

Geanta de plajă „Vaporaş”

Ştiu că vremea ne-a făcut ceva figuri şi este mai frig decât ne-am fi aşteptat, însă aveţi încredere că vor veni şi zilele cu soare. Vara se apropie, iar zilele fierbinţi te vor scoate din casă direct la plajă. Aşadar, pune prosopul, costumul de baie şi crema de protecţie solară, căci apa şi soarele te aşteaptă. Cu gentuţa „Vaporaş” vei avea o vară de vis! Este compartimentată cu buzunar de interior, încăpător pentru telefon, bani şi balsamul de buze care nu trebuie să lipsească din geanta niciunei femei. Şi pentru că nu te las eu aşa, doar cu o geantă, primeşte şi o pernuţă, realizată dintr-un material ce ţine rece, tocmai bun pentru momentele în care te întinzi pe şezlong şi te fereşti de razele puternice ale soarelui.

pernutegeanta_plaja

Preţuri:

Geantă de plajă „Vaporaş”: 15 lei

Pernuţă de plajă: 10 lei

Pentru comenzi, mă puteţi contacta pe Facebook sau pe mail (roxana.branisteanu@yahoo.ro). Multumesc!

Articolul precedent 3 mai 1986. Trei lecţii de viaţă.
Articolul următor Filmul de weekend: Ceea ce ziua datorează nopții
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

2 COMENTARII

  1. Foarte tare! Chiar ma intrebam ce mai faci, ca nu mai scrisesei de mult pe aici si nu mai reusisem nici sa vorbim! Ce sa zic, spor la treaba si vanzare buna sau vant la pupa, apropo de gentuta vaporas!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.