Când eram mică, îmi plăcea tare mult să combin culorile. Roşu cu galben pentru a ieşi portoaliu. Albastru cu roşu pentru a rezulta violet. Galben combinat cu albastru pentru a se forma verde. Indiferent de culorile pe care le amesteci, una caldă cu una rece, toate pot funcţiona armonios.
VERDE ca iarba sau verde ca bradul, ambele sunt două culori foarte frumoase, ce ne influenţează şi ne caracterizează atunci când le purtăm. Verdele, în general, este un simbol al oamenilor curajoşi, ambiţioşi şi puternici. Este o culoare a speranţei. Pentru cine a citit „Codul lui Da Vinci”, a văzut acolo că Sfântul Graal era verde, iar dacă mergem pe ideea de creştinism, crucea lui Iisus Hristos era reprezentată de culoarea verde, adică mântuire.
Se spune că verde este o culoare care calmează şi este de recomandat pentru persoanele mai irascibile să o poarte. Verde mă duce cu gândul la succes şi cred că este o culoare care poartă noroc. De aceea, este bine să porţi verde atunci când ai o întâlnire de afaceri sau un interviu important.
Aţi auzit de atâta ori expresia „verde ca smaraldul”. Numai când pronunţi smarald, te gândeşti la succes şi la evoluţie. Smaraldul, care este a patra piatră preţioasă după diamante, rubine şi safire. De la Cleopatra, care era îndrăgostită de smarald, până la femeia din zilele noastre, care a trecut la un alt nivel din punct de vedere al carierei, verdele a rămas o culoare pe care nu ai cum să nu o adori.
Pentru mine, verde = putere, curaj, demnitate, frumusețe, siguranță, speranță, echilibru, prosperitate, generozitate.
Ţie ce culoare îţi place?
Port. Si galben, si rosu, deci am in mine cate putin din fiecare. :p