Nici relatiile nu mai sunt ce-au fost, cât despre căsătorii, nici atât! Cum rezistau femeile, mame și soții, pe vremea bunicii?

Încă îmi aduc aminte de bunica mea, de cum și-a trăit ea căsnicia. Cum și-a crescut copiii și, cel mai important, cum se descurca singură, cum rezista să-și vadă soțul o dată pe lună, sau chiar mai mult. Acesta fiind mai tot timpul plecat… cu treburi.

Cu cât mă gândesc mai mult, în detaliu, realizez cât de mofturoase suntem noi, femeile, azi. Pe vremea bunicii, femeia avea sarcinile foarte bine trasate: să aibă grijă de copii, de casă, de animale (unde era cazul) și să își aștepte soțul cuviincioasă. Ele nu mai mureau, atunci, când nu își vedeau jumătatea o lună, două, sau mai mult (în timpul războiului) și, unde mai pui că nu existau nici telefoane mobile, nici Facebook, nici nimic. Putea să și moară, mamaie habar n-avea. Afla odată cu venirea lui acasă (indiferent în cel fel).

Și nu au mai murit, nici de dor, nici de neliniște, nici de supărare, de nimic.
Acum? Pfff, e groasă tare! Dacă domnul nu vorbește cu noi o zi, s-a terminat cu tot. Ceartă mare pe WhatsApp, block, după care altă discuție, cedează și urmează împăcarea dulce. Nenorocirea mare este atunci când e plecat. Dacă nu trimite câte zece poze de la fiecare oprire pe care a făcut-o, că e delegație, că e obligație familială, nu contează, orice, doar să trimită. Plus mesaje și cel puțin un telefon pe zi. Iar dacă plecarea lui se prelungește în zile, săracu’ trebuie sã se aștepte la schimbarea statusului de pe Facebook sau block, reproșuri, urlete… și lista e lungă. Știu că nu ne convine, nici mie, personal, dar așa facem. Dacă o să veniți să îmi spuneți „eu nu fac așa!”, nu vă contrazic, nici nu trebuie să îmi confirmați mie. Dar, dacă faceți o analiză sinceră și dați câteva slide-uri prin istoricul WhatsApp-ului, cred că vă veți schimba poziția.

Mi-ar fi plăcut să trăiesc în acea perioadă, fără atâta tehnologie care ne omoară timpul, ne combină, dar ne și dezbină.

Sursa foto: gobankingrates.com