Se spune că avocado este singurul fruct care conține grăsimi sănătoase care protejează inima. Potrivit mai multor studii recente, consumul zilnic, moderat, de avocado, ajută la reducerea nivelului ridicat de trigliceride și al colesterolului rău (LDL) cu 11%.
Așadar, dacă ai o alimentație sănătoasă și echilibrată și stilul de viață este unul activ, atunci te vei menține sănătoasă pentru o lungă perioadă. Chiar dacă avocado poate fi consumat în multe feluri, cel mai bun mod prin care poți ține sub control colesterolul este incluzându-l în smoothie-uri.
Smoothie cu avocado și lime
Include băutura cu avocado în alimentația zilnică.
Ai nevoie de:
200 ml suc de lămâie verde bio
½ avocado
Mod de preparare:
Spală două lămâi verzi, taie-le pe jumătate și stoarce sucul. Pune în vasul blenderului sucul și pasta de la jumătatea de avocado. Procesează până compoziția devine cremoasă. Se bea imediat, de preferat la micul dejun.
Smoothie cu avocado și apă de nucă de cocos
Apa de nucă de cocos este sursă bogată de acizi grași, la fel ca avocadoul, potasiu, vitamina C și complexul de vitamine B, substanțe nutritive care protejează sănătatea inimii. În plus, această băutură este stimulent energic, ceea ce înseamnă că este perfectă pentru a începe ziua în cel mai bun mod.
Ai nevoie de:
1 pahar de 200 ml apă de nucă de cocos
pasta de la jumătate de avocado
Mod de aplicare:
Caută pentru această rețetă cea mai bună apă de nucă de cocos. Pune în vasul blenderului apa de nucă de cocos și pasta de avocado și procesează-le pentru câteva minute. Toarnă conținutul obținut într-un pahar. Se bea la micul dejun.
Smoothie cu avocado și măr
Cu o textură cremoasă și gust dulce-acrișor, mărul împreună cu avocadoul devin și mai puternice în reducerea nivelului de trigliceride și protejarea inimii. În plus, este o băutură foarte sățioasă –nu vei mai avea nevoie de gustări până la următoarea masă.
Ai nevoie de:
1 măr
pasta de la jumătate de avocado
100 ml suc de lămâie
Mod de preparare:
Spală mărul, curăță-l de coajă și taie-l în patru. Stoarce lămâia și pune sucul împreună cu bucățile de păr în vasul blenderului, apoi adaugă pasta de avocado. Procesează cu blenderului până obții un amestec cremos. Dacă ți se pare că este prea gros, adaugă puțină apă. Se bea dimineața.
Sursa foto: dailyhealthhouse.com